http://cluj.com/locatii/cafeneaua-ragaz-cluj/

10 motive pentru care ne place RĂGAZ

Pentru orice turist sau „băştinaş”, Clujul e oraşul cafenelelor. În ultimul timp, datorită contextului sau a trend-ului, zecile de localuri încearcă să crească disponibilitatea spre cultură a clientelei. Unii patroni o fac mai bine, iar alţii mai puţin bine, după posibilităţi.

După cinci ani de „experienţe teatrale alternative”, cu actori schimbându-se într-o debara/şopron la -10 grade Celsius, în băi insalubre sau în spaţii fără curent, a căror epocă o credeam demult uitată, am găsit RĂGAZ, din pură întâmplare. Mai exact, în focurile organizării unui eveniment urgent. Şi acesta a fost „the beginning of a beautiful friendship”.

10 motive pentru care ne place RĂGAZ:

  • Aici am descoperit oameni frumoşi, deschişi şi interesaţi de evenimentele noastre;
  • Spaţiul este încăpător, iar scaunele comode pot aduna peste 70 de spectatori;
  • Nu se fumează! – Fumător sau nu, nu vă imaginaţi cât de incomod este pentru un actor să joace inhalând un aer de scrumieră;
  • Ne respectăm reciproc: nu se iau comenzi la bar în timpul spectacolului, deci nu veţi pierde vreo replică sau scenă din cauza expresorului sau a storcătorului de fructe;
  • Clienţii sunt conştienţi de faptul că participă la un spectacol/performance şi, ca atare, sunt punctuali;
  • Din această cauză, spectacolele noastre din RĂGAZ nu vor începe niciodată cu o oră mai târziu decât cea care apare în event-ul de pe Facebook;
  • Avem „colţul” nostru personalizat, cu afişe, fotografii şi cărţi de vizită;
  • Chiar dacă e în curte, baia este una din cele mai curate experiențe;
  • Wireless „full signal”, care nu te lasă la greu;
  • Aţi comandat un cocktail în RĂGAZ? Noi da! Şi îl recomandăm alături de cafea şi ciocolată Mishka;

DSC_0064foto: Alin Barbir

În concluzie, cum ar spune americanii „a business is a business” – dar să nu uităm că  un „business” implică în primul rând, oameni, şi în al doilea rând, principii. Nicăieri nu te simţi mai bine ca „acasă” şi RĂGAZ ne dă acest sentiment, prin deschiderea şi disponibilitatea lui, prin oamenii frumoși care l-au făcut posibil, prin optimismul şi geamurile lui imense pe care clienţii şi-au lăsat gândurile de-a lungul timpului.

Dacă v-am convins, faceţi o plimbare până acolo şi întoarceţi-vă la spectacolele Create.Act.Enjoy!

Detalii: http://ragaz.ro/ sau https://www.facebook.com/ragaz.ro