CASTING

Compania independentă de teatru și film CREATE.ACT. ENJOY caută actori/dansatori pentru producția „LOST IN TRANSITION”-  un spectacol de teatru-dans care va avea premiera în Cluj-Napoca, în luna octombrie.

LOST IN TRANSITION

Regia: Alexandra Felseghi

Coregrafia: Melinda Jakab

Scenografie sonoră: Electron Labs

Creație video: Cristian Pascariu

Suntem interesați să cunoaștem persoane tinere (18-30 ani), ambițioase și dornice de a lucra la un proiect inedit de teatru-dans. Casting-ul se adresează atât fetelor, cât și băieților, condițiile principale fiind o pregătire fizică bună și pasiunea pentru teatru și dans. Experiența în aceste domenii constituie un avantaj. Dacă te regăsești în aceste descrieri, trimite-ne CV-ul tău și o fotografie cu mențuinea „CASTING LOST IN TRANSITION” la adresa: hello@createactenjoy.com

Ulterior, vei fi contactat pentru o întâlnire cu regizorul și coregraful spectacolului.

*Repetițiile se vor desfășura în Cluj-Napoca, în perioada septembrie-octombrie 2014.

**Casting-ul se adresează persoanelor care locuiesc în Cluj-Napoca sau care își pot asigura cazarea în Cluj-Napoca pe durata repetițiilor.

Create.Act.Enjoy este o companie independentă de teatru și film, înfiinţată în anul 2011 la Cluj-Napoca, având ca domeniu de interes activităţi din sfera teatrului independent, a filmului şi a terapiei prin artă. Cei 6 membri ai companiei, absolvenți ai Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj Napoca, sunt în permanentă încercare de a contribui activ la definirea culturii independente din România. Demne de luat în considerare sunt ultimele realizări ale companiei Create.Act.Enjoy, care până în ziua de astăzi a reușit să își pună amprenta asupra teatrului contemporan românesc prin: participarea la – Festivalul Internațional de Teatru din Kerala, India (unde spectacolul This is my body. Come into my mind a fost imaginea oficială a festivalului, ediția din ianuarie, 2013), Festivalul Internațional de Teatru „Faces without Masks” (unde spectacolul This is my body. Come into my mind a reprezentat România, în concurență cu spectacole din alte 5 țări), Festivalul Internațional de Film din Abu Dhabi (Cristian Pascariu, regizor de film, fiind clasat pe locul III pentru scurt-metrajul Bețișoare rock ‘n roll) și Transylvania International Film Festival. Totodată, compania Create.Act.Enjoy a fost prima care a inițiat la nivel local conceptul de terapie prin artă, în cadrul Spitalului Clinic de Recuparere, Cluj Napoca, sub egida campaniei „Artă pentru Viață”.

Mai multe detalii despre compania Create.Act.Enjoy la: www.createactenjoy.com