Implica-te
Parteneri

Create.Act.Enjoy este o aventură. Iar o aventură presupune curaj, iniţiativă şi optimism!

Scopul nostru este de a da un suflu nou culturii independente din România, de a ne folosi de imaginația, talentul și curajul nostru pentru a crea. Căutăm permanent metode noi de lucru și ne bazăm pe resursele societății contemporane pentru a ne exprima într-un mod cât mai actual și inedit. Fiind parte din această societate, în calitate de observatori, dar și de creatori, dorim să o aducem în fața publicului pentru o înțelege mai bine cu toții – dezbatem asupra realitații care ne înconjoară pentru a o accepta într-un mod deschis și obiectiv.

Activitatea noastră acoperă atât o suprafaţă artistică foarte întinsă (spectacole de tip performance, devised theatre, teatru-dans, teatru alternativ, film), cât şi activităţi sociale şi comunitare (terapie prin artă, organizare de evenimente, team-building-uri,  campanii, flash-mob, sau conceperea de spoturi publicitare).

Credem cu tărie în faptul că niciun vis nu e prea mare, iar alături de oamenii potriviţi se poate realiza orice!

Participări la festivaluri:

Festivalul de Teatru Nou – Arad, România (mai 2017)

– Festivalul de Teatru AmfiTeatru – București, România (aprilie 2017)

– Maratonul Teatrului Independent Fringe Bucharest – București, România (septembrie 2016)

– Festivalul Internațional de Teatru „Faces without Masks” – Skopje, Macedonia (mai 2016)

Festivalul Zilele Nordului – Darabani, România (august 2015)

Festivalul CooltUrban – Cluj-Napoca, România (august 2015)

Festivalul Dorna Art – Vatra Dornei, România (august 2015)

Picnic in the Park – Cluj-Napoca, România (mai 2015)

– Festivalul „Vin’ la Teatru” – Focșani, România (iulie 2014)

– Festivalul Internațional de Teatru Nou – Arad, România (mai 2014)

– Festivalul de Arte Performative FEST:IN – Cluj-Napoca, România (ianuarie 2014)

– Festivalul Național de Teatru Independent – București, România (noiembrie 2013)

– Festivalul Colours of Cluj – Cluj-Napoca, România (august 2013)

– Festivalul Peninsula – Cluj-Napoca, România (iulie 2013)

– Sibiu Fringe Festival – Sibiu, România (iulie 2013)

– Festivalul Cluj Never Sleeps – Cluj-Napoca, România (iunie 2013)

– Iași Fringe Festival – Iași, România (iunie 2013), unde spectacolul This is my body. Come into my mind a fost distins cu Premiul Special al Juriului

– Festivalul Internațional de Teatru „Faces without Masks” – Skopje, Macedonia (aprilie 2013)

– Festivalul Internațional de Teatru Kerala (ITFoK) – Thrissur, India (ianuarie 2013)

– Festivalul Național de Teatru pentru Tineri „Orfeu” – Otopeni, România (iulie 2012), unde spectacolul This is my body. Come into my mind a fost distins cu Premiul Special al Juriului

Alte realizări:

Terapie prin artă – Ediția de Crăciun, ediție specială a programului de terapie prin artă cu ocazia Sărbătorilor de iarnă – proiect finanțat de Asociația Niște Oameni (decembrie 2016)

Art Point 2.0, Scream a Song, Young Creative Directors, Sparge-te-n FIGURIne, Singing Statues în cadrul Com’on Cluj – proiect finanțat de Fundația Comunitară Cluj, Primăria și Consiliul Local Cluj (noiembrie 2016)

– Cea de-a II-a ediție a programului educațional Luna creativă – proiect finanțat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, UNITER și Consiliul Județean Cluj (octombrie 2016)

– Concursul de proiecte regizorale Young Creative Directors – proiect finanțat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Fundația Comunitară Cluj (septembrie 2016)

– Cea de-a IV-a ediție a programului de terapie prin artă, Un + de fericire – Spitalul Clinic de Recuperare și Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” – proiect finanțat de Servier Pharma și Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca (iulie 2016)

– Performance-ul Memodrom: Rădăcini, co-producție Create.Act.Enjoy și Immersive Theatre (iulie 2016)

Dacia Art Project, Art Point și Întâlnirile Generației cu cheia la gât în cadrul Com’on Cluj – proiect finanțat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca (noiembrie-decembrie 2015)

Spread Creativity, program de ateliere creative destinate copiilor aflați în centrele de plasament – proiect finanțat de Fundația Comunitară Cluj-Napoca (noiembrie 2015)

– Programul educațional Luna Creativă – proiect finanțat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și UNITER (octombrie-noiembrie 2015)

– Campania Dăruiește prin artă, program de terapie prin artă – Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca – proiect finanțat de Servier Pharma și Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca (august 2015)

Vacanța creativă, program de ateliere creative destinate tinerilor din Cluj-Napoca (iulie 2015)

– Campania Antidrog Vorbește pe stradă, desfășurată  în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Cluj, Asociaţia Română de Dezbatere, Oratorie şi Retorică Transilvania, Agenţia Naţională Antidrog (ANA) ( iunie 2015)

– Inaugurarea spațiului cultural The Box, centru de dezvoltare prin artă (martie 2015)

– Campania Un zâmbet pentru fiecare, program de terapie prin artă – Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca – proiect finanțat de Consiliul Județean Cluj (august 2014)

– Campania Antidrog Doza de Viață, desfășurată  în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Cluj, Şcoala „Constantin Brâncuşi”, Asociaţia Română de Dezbatere, Oratorie şi Retorică Transilvania, Agenţia Naţională Antidrog (ANA), Primăria Cluj-Napoca (iunie 2014)

– Diana Buluga primește Premiul Excelența la Feminin pentru Cultură, în cadrul Galei Excelenței la Feminin, organizată de Asociația Femeilor de Afaceri și Primăria Municipiului Cluj-Napoca (mai 2014)

– Microstagiunea Consumă Artă – spectacole de teatru, expoziții și ateliere creative (mai 2014)

– Campania de strângere de fonduri Beard On! pentru familiile nevoiașe din satul Bărboși, desfășurată în parteneriat cu Asociația Beard Brothers (februarie 2014)

– Prima campanie de crowdfunding din România pentru finanțarea unui spectacol de teatru independent – Lost in Transition – finanțat 107% (octombrie 2013)

– Campania Antidrog Nu consuma, nu ești reciclabil, desfășurată în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Cluj, Şcoala „Constantin Brâncuşi”, Asociaţia Română de Dezbatere, Oratorie şi Retorică Transilvania, Agenţia Naţională Antidrog (ANA) Primăria Cluj-Napoca (iulie 2013)

– Turneu național cu spectacolul Un toast cu Diavolul, regia: Cristian Pascariu (ianuarie – aprilie, 2013)

– Campania Artă pentru Viață, program de terapie prin artă – Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj- Napoca (septembrie – octombrie, 2012)

– Grant Administrația Fondului Cultural Național pentru spectacolul This is my body. Come into my mind, regia: Alexandra Felseghi (mai, 2012)

– Turneu național cu spectacolul Zmeiada spațială, regia: Cristian Pascariu (septembrie 2011 – iunie 2012)