• Dăruiește prin artă

    A treia ediţie a programului de terapie prin artă.

Foto: Alin Barbir & Ania Ciotlăuș

Cea de-a treia ediţie a programului de terapie prin artă s-a desfăşurat în perioada iulie-august 2015 la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca. În acest an, proiectul a devenit cea mai amplă iniţiativă de gen desfăşurată într-un spital din România.

Pe durata a două săptămâni, artiştii Create.Act.Enjoy alături de colaboratorii şi de voluntarii de proiect s-au aflat în spital cu ateliere de teatru, handmade, bricolaj, muzică, dar şi cu momente artistice prin saloane, de care s-au bucurat pacienţii şi personalul medical. Peste 1000 de pacienţi au fost vizitați în saloane cu momente artistice și aproximativ 100 de pacienți au beneficiat de ateliere creative.

„Dăruieşte prin artă”, a treia ediție a programului de terapie prin artă realizat de Create.Act.Enjoy a putut fi pus în practică cu sprijinul Servier Pharma şi al Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociaţia Minte Forte.