De ce ţi-e fricăALEXANDRA:
Ieri în autobuz, o tipă cu manichiura perfectă citea o carte care se numea Curajul de a fi vulnerabil. Da, s-au scris cărţi despre aşa ceva, dar într-o primă fază, m-am bucurat că se citeşte pe mijloacele de transport în comun, chiar şi self-help. Chiar şi cu riscul de a-ţi agăţa manichiura perfectă între pagini. Chiar şi nefăcând parte din campania „citeşti o carte în autobuz, nu plăteşti bilet”. Da, deci „curajul de a fi vulnerabil”… a-ţi recunoaşte fricile faţă de tine însuţi înseamnă curaj, a le recunoaşte faţă de ceilalţi înseamnă să fii vulnerabil. Important este în faţa cui alegi să fii vulnerabil şi de ce. În momentul de faţă, aş putea spune că nu mi-e frică de nimic, dar asta ar însemna să vă mint în faţă. Nu am un răspuns foarte clar, de obicei se întâmplă să scriu şi să fac spectacole despre lucrurile de care mi-e frică; e modul meu de a le accepta. În schimb, pot să scriu despre fricile pe care le-am depăşit, că e imaginea Didei Drăgan cântând din televizorul alb-negru din sufragerie, vocea vrăjitoarei de pe caseta cu Frumoasa din pădurea adormită sau acel sentiment de abandon şi respingere, ne-spusul, singurătatea, dezamăgirea sau întunericul. Am ajuns la concluzia că ne este frică de ceea ce nu cunoaştem. Prin urmare, nu cred că cea mai bună soluţie e să ne menajăm.

RALUCA:
…de moartea celor din jur la care trebuie să particip ca martor.
…de muzică electronică.
…de momentul apocaliptic în care vom ajunge să iubim mai mult prin sms şi mai puțin prin ochi.
…de faptul că am să uit toate cărțile pe care le-am citit.
…de oamenii care ştiu totul despre ei, despre ceilalți, despre lume, despre orice.
…de cuvântul ” aşijderea”.
…de sirene şi sirenele moderne.
…de hello kitty.
…de trenuri (după ce am citit şi recitit Anna Karenina)
…de pantofii cu toc. Am mereu senzația că voi da cu nasul de asfalt în plină stradă.
…de dentişti.
Mi-e teamă că nu am spus tot pentru că unele frici nu trebuie rostite, ci depăşite.