filosofii matinaleRALUCA: Când te trezești dimineața există un sigur lucru căruia îi rămâi loial: cafelei. Chiar dacă ai pus zahăr și crezi că vei începe ziua de lucru cu oamenii care îți sunt foarte aproape și la care ții, ai uitat să te întrebi: tu cui i-ai jurat loialitate? Făcusem asta cu visele mele legate de profesie, chiar și cu cei pe care i-am iubit, cu cei cărora le-am dat cuvântul.  Aș putea spune că îți sunt loială chiar și ție, cel care citești, pentru că scriu în fiecare vineri, indiferent de vreme. Mi-am strâns pumnii tare de tot când eram copil și am jurat să fiu loială lucrurilor sau oamenilor pe care îi iubesc, țării ăsteia, meseriei mele, profesorilor mei, planurilor mele, străzii pe care locuiesc, echipei naționale, conceptului de frumos, prietenilor mei, primei țigări, primei iubiri de la 14 ani sau celei de la 32 de ani.

Dar toate astea și-au revărsat în cana mea de cafea o doză imensă de ne-loialitate. Şi-atunci m-am întrebat de dimineață: să fii loial? Cine mai vorbește despre asta? Cine mai crede sau mai face asta? Azi loialitatea se cumpără cu sau fără principii, pe bani grei.

Aşa că, dacă vrei să îți fiu loială, asigură-te că mă poți cumpăra.

ALEXANDRA: Presupun că miza acestei teme nu este să-mi auto-demonstrez loialitatea faţă de fiinţe vii sau nefiinţe, făcând comparaţie cu alte fiinţe vii care nu înţeleg sensul acestui cuvânt. Cred că de data asta am început-o cu stângul şi, ca să-i pun piciorul drept în faţă, spun că loialitatea este la fel de rară în zilele noastre ca şi epidemiile de holeră. Bacteria loialităţii poate avea efecte benigne sau maligne, depinde de situaţia în care te afli. De exemplu, nu înţeleg loialitatea faţă de obiecte, faţă de vicii şi faţă de oamenii care nu merită timpul şi energia altcuiva. Şi, pentru că nu o înţeleg, o experimentez pe propria mea piele de multe ori, şi-apoi îmi pare rău că am făcut-o şi-mi spun că viaţa merge mai departe şi chiar aşa şi este: merge. Am crescut citind şi văzând filme de capă şi spadă şi am înţeles că ceea ce aveau în plus personajele pe care le admiram faţă de ceilalţi erau onoarea şi loialitatea. Adică exact acele lucruri de condamnat astăzi, când „onoarea” se transformă în „orgoliu” şi „loialitatea” în „inflexibilitate”. Mă poţi considera „de modă veche”, dar cred în acest „toţi pentru unul şi unul pentru toţi”, pe care îl vezi atât de rar astăzi în oameni, încât te gândeşti că ar putea fi ceva în neregulă cu ei.