Dramaturgiile CorpuluiÎn perioada 20-22 mai, criticul Gina Şerbănescu ajunge la The Box cu unul din cele mai importante workshopuri destinate iubitorilor şi practicienilor în domeniul artelor spectacolului: Dramaturgiile corpului – Workshop de creaţie interactivă. Prin urmare, dacă  eşti pasionat de scris, teatru sau dans, weekend-ul acesta te aşteptăm la casa creativă de pe Moţilor!

Iată despre ce este vorba:

Vrei să afli cum s-a modificat rolul dramatrugului de-a lungul istoriei artelor performative? Vrei să cunoști mecanismele prin care, la baza oricărei forme de spectacol, se impun anumite principii dramaturgice? Consideri că este necesar să adaugi în bagajul tău de cunoștințe câteva chei care îți vor oferi accesul la noi modalități de a exprima eficient și autentic ceea ce creezi? Pentru asta trebuie aprofundat un fenomen al artei contemporane: dramaturgia care nu ține numai de modul în care este scris un text, numai de funcția narativă,  ci mai ales de interactivitatea dintre toți cei care fac să existe un fenomen artistic: artiștii (regizorii, actorii, scriitorii, muzicienii, coregrafii, scenografii, etc) și spectatorii. Ceea ce este extrem de important de înțeles este faptul că exprimarea primordială în artele spectacolului se realizează prin corp, că dramatrugia trebuie să aibă la bază mesajul ca întrupare a unui gând, a unui discurs, sau a unei intenții subconștiente. Acest mesaj nu este un produs finit, “bătut în cuie”, ci unul dinamic, ce primește diferite valențe chiar și după prezentarea produsului artistic.

Prin frecventarea acestui workshop vei afla cum influențează funcția dramaturgică modul în care se impune corporalitatea artistică și vei fi protagonistul unui fenomen care va conduce spre  realizarea unui portofoliu de dramaturgie interactivă, în care fiecare participant se poate impune ca actant sau dramaturg.

Vei avea acces la materiale de ultimă oră care te vor pune la curent cu noile modalități de creație în arta contemporană, bazate pe corporalitate și pe intervenția dramaturgului în cadrul acestui proces.

Vei viziona înregistrări care vor exemplifica aceste modalități de creație și vei fi ghidat într-un labirint de nume reprezentative pentru ceea ce înseamnă azi artele spectacolului (Marina Abramović, Laurie Anderson, Vera Mantero, Pina Bausch, Raimund Hoghe, Jerome Bel, Anne Teresa de Keersmaeker, Meg Stuart, Ivo Dimchev, pentru a menționa doar câteva nume).

Workshopul este susținut de GINA ȘERBĂNESCU (critic de artele spectacolului și dramaturg).

Gina Șerbănescu este Doctor în Filosofie, titlu obținut la Universitatea București

Este cronicar de artele spectacolului pentru Dilema veche, Observatorul Cultural, Teatrul azi, Scena.Ro, Art Act Magazine, LiterNet.ro. A participat la programul Moving Dialogue New York, un schimb cultural între artiștii români și cei americani, inițiat de  Dance Theatre Workshop , Gabriela Tudor Foundation și Movement Research New York.

A participat (la propunerea Asociației 4 Culture) în cadrul programului Critical Endeavour, în contextul festivalurilor Working Title Bruxelles și  ImpulsTanz Viena.

A realizat dramaturgia coregrafică şi asistenţă dramaturgică pentru rezidenţii Jardin d’Europe din Danemarca, Croaţia, Bulgaria, Marea Britanie, Suedia, Belgia, Ungaria.

Este autoarea cărților Dansul Contemporan- Sensuri ale corpului (2007), publicată de Centrul Național al Dansului și Fundația Camil Petrescu și Trixy Checais. Cartografia Zborului, publicată de Editura Eikon și Centrul Național al Dansului București.

Mai multe info despre workshop AICI.

Înscrieri: hello@createactenjoy.com/ 0755 808 863

Vă aşteptăm cu drag 🙂