Eteroclit (afiş)

Eteroclit (afiş)

„Eteroclit” e spectacolul despre lucrurile nespuse: acele întrebări pe care nu le-am pus niciodată Celuilalt şi a căror răspunsuri nerostite ne-au ucis într-un fel sau altul, sau poate ne-au ridicat deasupra noastră şi ne-au făcut să credem că însemnăm mai mult. O privire, un gest, o apropiere sau o respingere care sintetizează o relaţie între doi oameni. Boy meets girl. They fall in love. They fall out of love. Boy fights girl. They both lose. Boy wins back the girl. What next?

Unele istorii sunt scrise de propriul nostru corp. „Eteroclit” face parte din această categorie.

„Spectacolul a luat naştere dintr-o ambiţie, care la început părea complet irealizabilă, dar se pare că atunci când îţi doreşti ceva cu ardoare, lucrurile se aranjează de la sine. Acum, când spectacolul a prins un contur final nu pot decât să mă bucur că n-am renunţat nicio clipă să cred în el. Nici eu, nici Robert nu suntem dansatori, dar avem o pasiune. Iar când ideile se nasc din această pasiune, chiar şi cafeaua dinaintea repetiţiilor are alt gust. Mă simt legată de acest spectacol, primul nostru proiect după terminarea facultăţii. E copilul nostru drag, pe care de ceva vreme îl îngrijim zi de zi. Desigur, uneori se trezeşte noaptea şi plânge, iar în timpul zilei trece prin stări contradictorii, dar e al nostru – cum să nu-l iubim?” (Roxana Fânaţă, actriţă)

„E un spectacol care a pornit dintr-o iniţiativă comună, a mea şi a Roxanei, la care s-au alăturat Alexandra Felseghi şi Melinda Jakab. Pentru mine, el înseamnă o înfruntare a temerilor, pe care într-un anumit moment le avem cu toţii.  „Eteroclit” e povestea noastră, despre sinceritate, momente de cumpănă şi bucurii zilnice. Dacă ar fi să numesc într-un alt fel acest spectacol, ar fi „Viață” deoarece ne regăsim de cele mai multe ori bizari, neobișnuiți, anormali în relațiile cu ceilalți. „Eteroclit” poate fi povestea mea, a ta, a noastră…” (Robert Cristian, actor)

ETEROCLIT (premieră) – o producţie Create.Act.Enjoy

9 octombrie, ora 20, REACTOR de Creaţie şi Experiment

Un spectacol de teatru dans

Cu: Roxana Fânaţă şi Robert Cristian

Regia: Alexandra Felseghi

Coord. coregrafie: Melinda Jakab

Spectacol prezentat în cadrul evenimentului „Luna Creativă”

Mai multe info în FB event, AICI.