Foto credit: Laura Bâlc

E vineri dimineaţa şi ne-am gândit că e o zi foarte bună pentru a inaugura o nouă categorie pe blog: “Filosofii matinale” se referă la acele discuţii/gânduri pe care le avem în timp ce încercăm să ne trezim şi ne sorbim prima gură de cafea, înainte să ne începem ziua. Pentru noi, dimineaţa e momentul ideal pentru filosofie şi, pentru că unele subiecte ne plac foarte mult, ne-am gândit că ar fi simpatic să le împărtăşim cu voi.

Enjoy 🙂

ALEXANDRA

Recunosc: de data asta mi-am dat o temă foarte grea. Întotdeauna alegem să vorbim despre lucrurile mari în fraze complicate, ca şi când am avea o fobie cronică de a fi înţeleşi.

Identitatea fiecăruia e înnăscută şi ceea ce nu se naşte din ea se construieşte în timp, în pierderi şi în câştiguri; pe scurt, în experienţe.

Nu mă gândesc prea mult la identitate, dar cred că identitatea mea se gândeşte la mine zi de zi, să-i spun „aură”, sau „culoare locală”, sau „ereditate”, sau „apartenenţă la gen”, sau toţi factorii interni şi externi care-mi influenţează deciziile şi modul de a acţiona.

Tot ceea ce mă formează şi mă face unic.

Călătoriile pe care le-am făcut şi care şi-au lăsat amprenta.

Oamenii care şi-au făcut loc în viaţa mea.

Lumea în care trăiesc şi pe care o refuz mai des decât aş vrea.

RALUCA:

Ai mei nu mi-au spus niciodată că prin viața mea voi sta într-o cafenea și îmi voi pune întrebări despre propria identitate sau că voi încerca să scriu despre asta! Familia nu te pregătește pentru asta. Ajungi în sistemul educațional și ți se pun în sandwich întrebări de genul: Cine ești?

Cine ești în raport cu ceilalți?

După ce iei pauza de masă ajungi să fii tu cel care își pune singur întrebările:

Sunt eu cel care vorbește sau sunt doar o absență într-o stare de semi-prezență?

Sunt real pentru cei din jur sau doar o ficțiune, un personaj? Sunt meseria pe care o practic sau practic pentru a fi? Experiențele trăite mă definesc, sau eu sunt cea care le definește prin intermediul personalității?

Oamenii care te-au învățat să gândești, te-au învățat și să plutești în infinitul întrebărilor existențiale.

Sunt actorul pregătit pentru scenă, sau falsul muzician care fredonează sub duș, sau pictorul care nu a trasat în viața lui o linie verticală și nu a atins culoarea niciodată, sau scriitorul lipsit de talent, sau o victimă a viselor prea mărețe, sau un călău care retează capetele afecțiunii de orice fel, sau studentul-discipol din ultima bancă, individul care gândește prea mult și acționează mai puțin, sau colecționarul de „ totul sau nimic”, sau șoferul care nu își folosește carnetul de conducere, sau… sau… sau…