PENA (foto credit: Ioana Ofelia)

În luna cu Marșul Femeii un eveniment organizat în 15 aprilie, cu scopul de a atrage atenția asupra acțiunilor necesare pentru a împiedica abuzul și violența asupra femeilor, actrițele spectacolului „Pena” împărtășesc din culisele acestei producții Create.Act.Enjoy ce s-a născut din experiențe traumatizante reale și mărturii despre „durerea de a fi femeie”.

Oana Serena Secară  și Andreea Șovan și-au împărțit în mod egal cele 6 personaje din „PENA” și au colindat țara cu acest spectacol, fiind aplaudate și premiate.  Oana are 24 de ani, e absolventă a Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca în iulie 2016, iar „PENA” a fost debutul ei ca actriță profesionistă, în noiembrie 2016. Îi place teatrul pentru că-I oferă posibilitatea de a alerga dintr-o realitate în alta. Andreea are 29 de ani, primul ei rol a fost la 14 ani, iar primul rol ca actriță profesionistă acum 8 ani. Îi place teatrul pentru că e capabil să deschidă canale directe de comunicare între oameni și îi poate aduce la un grad profund de conectare.

Ce ți-a plăcut cel mai mult la rolurile jucate în „PENA” și ce te-a ajutat să rezonezi cu personajele?

Oana Serena Secară: În acest spectacol joc trei personaje total diferite ca personalitate, dar care au totuși ceva în comun. Nu au avut deloc vieți ușoare, dar asta nu le-a pus la pământ, ci le-a servit până la urmă drept ceva din care să renască mai puternice. Sunt femei reale, în carne și oase care, prin poveștile lor de viață, te fac să îți pui niște întrebări la care nu te gândești zi de zi. Una dintre întrebări, poate cea mai grea, este: Eu ce aș fi făcut în locul ei? Asta îmi place, faptul că am avut șansa să le „cunosc” și să învăț ceva din experiențele lor. Umanitatea lor m-a ajutat să rezonez. Și vulnerabilitatea din care s-a născut forța cu care trăiesc.

Andreea Șovan: Interpretez trei roluri în spectacolul „PENA”. Primul este denumit „femeia ortodoxă” și este o reinterpretare a unui compendiu de sfaturi despre sex și căsnicie, scris în secolul 19, de către o nevastă de reverend. Cel mai mult mi-a plăcut absurdul acestui text și umorul care reiese din aceste sfaturi, dacă le iei în serios. O atingere de geniu mi s-a părut opțiunea regizoarei de a-l româniza și de a transforma personajul într-o fanatică ortodoxă plină de dogmă. Astfel, am reușit împreună să-l aducem în contemporan și să facem un comentariu social vizavi de ce ne deranjează pe noi la realitatea de azi, din prisma relației Biserică (instituție) și creștini manipulați. Și umorul, desigur. Iubesc faptul că după doi ani de reprezentații, încă râd.

Al doilea rol este o adolescentă care a făcut avort deoarece nu știa că menstruația nu este un mijloc de contracepție. Cel mai mult îmi place faptul că este un text real, al unei adolescente reale, este o mărturie. Fetița aia există. Și în situația ei mai sunt multe altele. Faptul că spun acele vorbe ale ei în public îmi dă un sentiment de utilitate. Mă gândesc că poate cineva, în sală, află de la mine informațiile acestea pe care le va folosi în viitor, ferindu-se poate de o posibilă traumă. Informația este putere, și aflând-o așa, pe cale empatică, de la un personaj,  e mult mai ușor de asimilat.

Al treilea personaj este, de asemenea, construit pe o mărturie a unei femei reale, abuzate de soț. Cel mai mult îmi place faptul că am ocazia „să mă pun în papucii ei”. E foarte ușor să judeci din afară o asemenea situație. Interpretând-o, simt ca îi dau șansa victimei de a avea o voce. Cineva, în momentele acelea, empatizează și cu ea. Și chiar dacă nu știe, ea în acele clipe nu mai este singură. Asta îmi dă motivația să o interpretez.

 

Care a fost prima reacție pe care ai avut-o când ai citit piesa?

Oana Serena Secară: Textul din „PENA” este un colaj format din mărturii, comentarii de pe forumuri, un articol și un pamflet – toate adunate și aranjate de Adina Lazăr. De-a lungul repetițiilor am fost martora unei evoluții până la textul unitar pe care îl interpretăm acum. Prima bucată de text pe care am citit-o a fost articolul „Am fost smardoaică”, scris de Ștefan Mako de la Casa Jurnalistului. Nu cunoscusem povestea Stelei Chiorea până atunci și țin minte că am rămas cu gura căscată. Eram fascinată și abia așteptam să văd unde duce.

Andreea Șovan: Textul scris era doar cel în engleză, sfaturile nevestei de reverend. Am râs mult. De asemenea, monologul colegei mele „Am fost smardoaică”, preluat dintr-un material de la Casa Jurnalistului, era în plan, iar eu îl cunoșteam de ceva vreme, îl citisem și îi știam potențialul dramatic. Mi-a plăcut la nebunie și am zis că orice ar fi, trebuie jucat. Până la urmă, economia piesei face să fie interpretat de colega mea, dar faptul că l-am transpus scenic până la urmă mă bucură enorm. Celelate texte au apărut pe parcurs. În cazul femeii abuzate am zis că e fake, și că nu mai există așa ceva în România, cel puțin nu la oraș. M-am înșelat grav.

 

Cum crezi că se poate limita numărul de femei aflate în situații similare cu cele ale personajelor din „PENA”?

Oana Serena Secară: O variantă ar fi ajutorul direct, în cazul în care este cerut sau acceptat și anume adăpost temporar în caz de nevoie sau îndrumare către un terapeut. Donațiile către asociațiile care se ocupă cu astfel de cazuri reprezintă, de asemenea, o soluție. De exemplu acel formular de redirecționare a 2% din venituri poate fi un început bun.

Andreea Șovan: Informația este putere. By raising awareness. Educație sexuală în școli. Acces la educație sexuală. Terapie de cuplu. Terapie în general.

 

Care crezi că este cea mai mare problemă care duce la abuzul sau nedreptățirea femeilor?

Oana Serena Secară: Lipsa de educație perpetuată de-a lungul unor generații. Exemplul negativ din perioada în care copilul sau tânărul caută un model și găsește așa ceva în persoanele care au fost, la rândul lor, expuse la astfel de exemple negative. Rușinea cultivată în familie cu privire la subiectele „delicate” cum ar fi sexul, metodele de contracepție și bolile cu transmitere sexuală. Există multe. Toate sunt mari.

Andreea Șovan: Lipsa de educație.

 

Cum crezi că poate fi îmbunătățită situația?

Oana Serena Secară: Totul pornește de la a conștientiza că există o problemă. Noi acum știm asta, dar sunt oameni pentru care o situație de abuz e ceva normal, iar felul ăsta de a gândi trebuie schimbat. Asta se poate face prin educație, atât cea din cadrul familiei, cât și cea din instituțiile de învățământ. Copiii și tinerii caută modele și trebuie să le găsească pe cele potrivite, dar pentru asta e nevoie de ajutor din partea pedagogilor, dacă în familie nu e posibil. De asemenea, accesul la educație sexuală este esențial.

Andreea Șovan: Sistemul de învățământ. Dacă am beneficia ca nație de un sistem de educație real și performant, bazat pe evoluția individului, consider că majoritatea problemelor pe care le avem ca societate ar fi dacă nu rezolvate, cel puțin ameliorate.

 

Ce rol pot avea artiștii în schimbarea acestei nedreptățiri?

Oana Serena Secară: Primul pas, cum am mai spus, este de a conștientiza că există o problemă. Și aici intervine unul dintre principalele scopuri ale teatrului, acela de a reda realitatea societății, cu toate cele bune și cele rele. Important e ca, pentru a avea un rol activ în rezolvarea acestei situații, mesajul artistului să ajungă la cine trebuie, fie ei oameni care cunosc aceste aspecte negative ale vieții, dar aleg să le ignore, fie persoane implicate direct în astfel de abuzuri. Dar acesta este abia un prim pas. Mai departe este vital ca aceia care ajung să cunoască ce se întâmplă să nu rămână nepăsători la ce au aflat.

Andreea Șovan: Rolul lor este de a pune o oglindă societății. Prin teatru nu putem decît să ajutăm la conștientizare. Livrăm informația ajutându-ne de empatie, care este cel mai rapid mod de asimilare. Iar înțelegerea unui subiect și empatia față de acesta de multe ori generează gânduri noi, idei noi, care duc la acțiuni. Practic, rolul nostru este de a ajuta poporul să conștientizeze aspecte noi, sau probleme, situații, fapte, folosindu-ne de propriul corp, de minte și de energie pe post de instrument exemplificator.

Interviuri realizate de Tania Schouten, voluntar Create.Act.Enjoy