Concurs de proiecte regizorale YOUNG CREATIVE DIRECTORS (2016)

Concurs de proiecte regizorale YOUNG CREATIVE DIRECTORS (2016)

Pe 1 septembrie am lansat un concurs de proiecte regizorale. Young Creative Directors este o inițiativă-pilot pe care dorim să o încercăm pentru cea de-a doua ediție a Lunii Creative. În fond, toamna și Luna Creativă fac casă bună împreună la The Box. Dacă anul trecut am cunoscut o mulțime de liceeni interesați de o viitoare carieră artistică, acum suntem curioși de tinerii regizori debutanți și de viziunile lor. Când încă eram pe băncile facultății, unul din profesorii noștri de suflet obișnuia să ne repete: “Ai o idee? Fă-o!”. Într-un fel, conștient sau nu, impulsul de a crea o companie independentă de teatru și film a pornit de la acest îndemn: ai o idee, fă-o. Un îndemn pe care-l dăm mai departe și ne oferim să ajutăm cu ce putem: spațiu de repetiție, fond de producție și promovare.
Același sfat l-am urmat și în momentul în care am decis să începem lucrul la producția This is my body. Come into my mind, primul spectacol “pe barba noastră”, cum s-ar spune, care ne-a adus împreună și s-a construit cu o finanțare externă, nu din banii de buzunar. Iar acest lucru a fost posibil pentru că am avut niște oameni mai experimentați în spate care ne-au dat încrederea necesară și ne-au spus “why not? E viziunea ta despre lumea din jur. Dacă te macină niște întrebări și vrei să le cauți răspunsul, acesta este momentul ideal să începi lucrul la un spectacol.”
Iată un scurt text de care mi-am amintit zilele trecute, un text pe care l-am scris în ziua premierei, adică prin 2012:

Zilele trecute am realizat că eu şi Lulu suntem la al patrulea spectacol pe care-l lucrăm împreună. De trei ani de zile ne punem întrebări una celeilalte, descoperim şi ne descoperim şi suntem în stare să o luăm tot timpul de la capăt. Secretul este faptul că niciodată în aceşti trei ani nu am atacat o reţetă de care eram sigure, ci întotdeauna am încercat să mergem mai departe, să lucrăm “de pe marginea prăpastiei”, cum spunea Sarah Kane. Am ajuns la concluzia că repetiţiile unui spectacol nu se termină în momentul în care închizi uşa de la studio şi te duci acasă; repetiţia înseamnă o căutare care, treptat, începe să te bântuie dimineaţa la micul dejun, pe autobus, pe stradă, în magazine, în somn, peste tot. Cred din tot sufletul că lucrul la un spectacol este sinonim cu depăşirea unei frici, nevoia de a răspunde unei mari întrebări despre sine (iar căutarea răspunsurilor sincere este ucigătoare de multe ori), curiozitatea de a învăţa.
Când am pornit lucrul la
This is my body. Come into my mind, nici eu, nici Lulu sau Diana nu ştiam exact la ce să ne aşteptăm. Pe Diana o ştiam din facultate şi mi-am dorit mult să lucrăm împreună, dar iată că în momentul în care s-a întâmplat dădusem deja de un munte de întrebări. În acest moment în care scriu, îmi dau seama că o întrebare bine pusă îţi scurtează chinul, aşa cum o experienţă comună apropie oamenii. Le-am trăit pe toate şi de toate în aceste trei luni. Şi, cum spunea Diana: la final, îţi rămân în minte doar momentele frumoase.
Ne-am dorit spectacol de teatru-dans, ne-am dorit să vorbim despre noi înşine, ne-am dorit să cunoaştem oameni cu aceleaşi temeri ca şi noi, ne-am dorit culori, ne-am dorit râsete şi plânsete. Şi le-am avut. Şi încă le mai avem. Şi le vom avea, pentru că le-am câştigat. Au existat oameni minunaţi care ne-au ajutat dezinteresat, care ne-au sprijinit şi de la care am învăţat. Oameni a căror poveste o spunem. Oameni pentru care a meritat să mergem mai departe. Ei sunt vocile noastre.

Întorcându-mă în 2016, mai spun că deadline-ul de depunere a proiectelor regizorale este 24 septembrie și că le așteptăm cu nerăbdare! Be young! Be creative! Be inspired! 😀

Alexandra Felseghi