MIRCEA KIRALY: “Clujul a devenit prin merit, unul din cele mai primitoare oraşe ale Europei”

Mircea Kiraly

Pe 26 aprilie, la The Box avem un invitat cu totul special: compozitorul Mircea Kiraly, care va susţine Workshop-ul de muzică de teatru şi film. Atelierul intensiv, care presupune 8 ore, va iniţia tinerii pasionaţi de muzică, regizori, producători şi muzicieni în arta compoziţiei pentru scenă sau platouri de filmare. Producţia artistică de orice fel, “livrată” publicului alături de o coloană sonoră adecvată poate conţine o forţă dramatică surprinzătoare. Unul dintre marile secrete ale artelor performative este tocmai acesta: corelarea dintre sunet şi imagine.

Compozitor, producător şi sound designer, Mircea Kiraly este un artist extrem de prolific (peste 200 de coloane sonore de teatru şi film din România, Franţa, Anglia, Rusia, Germania, Bulgaria). În 1993 realizează instalaţia „Forest of Sounds” prezentată la World Technological Exhibit din Taejon, Coreea de Sud. Fondator şi profesor al MultiMedia College în cadrul UNATC Bucureşti (1992-1998); de asemenea este co-fondator al Teatrului Act din Bucureşti (1999) şi membru în juriul unor prestigioase festivaluri internaţinale de specialitate şi al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. În momentul de faţă, Mircea Kiraly este producătorul proiectului muzical al cântăreţei de jazz Teodora Enache şi Lars Danielsson şi profesor la catedra de Cinematografie, Film şi Media din cadrul Facultăţii de Teatru şi Televiziune din Cluj-Napoca

ALEXANDRA FELSEGHI: Există vreo diferenţă între modul de lucru la coloana sonoră a unui spectacol de teatru şi la aceea a unui film?

MIRCEA KIRALY: Da, chiar diferenţa dintre teatru şi film.

A.F.: Ce calităţi, sau aptitudini ar trebui să aibă un tânăr care se lansează în domeniul compoziţiei?

M.K.: Să fie viu, în locul şi la timpul potrivit.

A.F.: Ce compozitori de muzică de teatru şi film admiraţi şi de ce?

M.K.: Coloana sonora de film sau de teatru presupune munca în echipă, uneori a peste 100 de creatori. De aceea, nu mă pot pronunța asupra unor persoane, ci mai mult asupra unor opere. Ca şi compozitor în aceste genuri ( plus Game design) trebuie să- ţi reglezi tirul orgoliului personal în dreptul anonimatului.

A.F.: Cum vedeţi oraşul Cluj din perspectivea domeniului în care activaţi?

M.K.: Clujul a devenit prin merit, unul din cele mai primitoare oraşe ale Europei. Cred că în următorii ani multe “capete luminate” vor poposi aici. Aştept clipa în care creativitatea va intâlni imensul potențial în domeniul IT dezvoltat aici.

 

Mai multe info despre eveniment – AICI.