foto credit: Tavy Caldarari

foto credit: Tavi Căldărari

Anul acesta deschidem „Cutia” cu două ateliere adresate în special pasionaţilor de film şi de scriere creativă, dar şi curioşilor cu spirit de aventură şi celor care doresc să adauge puţină distracţie serilor din timpul săptămânii. Mai pe scurt, oricine e binevenit la noi acasă 🙂

De ce film? Pentru că iubim acel sentiment pe care ţi-l dă o poveste într-o sală de cinema, pentru că regizorul nostru, Cristian Pascariu, ca orice profesionist adevărat, cunoaşte o mulţime de lucruri despre tehnicile de filmare şi are un talent aparte de a le face interesante pentru ceilalţi, pentru că, datorită lui, cunoaştem diferenţa dintre un prim-plan şi un plan american, iar planul de ansamblu este că dacă vrei să ai o privire de inside asupra artei cinematografice, atunci nu ezita să te înscrii la Atelierul de Filmmaking!

Mai multe detalii despre atelier poţi afla AICI.

De ce creative writing? Pentru că fiecare din noi poartă cu sine o poveste şi regizorul şi dramaturgul nostru, Alexandra Felseghi te poate ajuta să-ţi găseşti cuvintele potrivite pentru a o spune celorlalţi, pentru că ne place să scriem de mână şi am înţeles că puţini o mai fac în ziua de astăzi, pentru că am învăţat (în sfârşit!) să depăşim blocajele literare şi să ne pierdem cu totul într-un univers ficţional, pentru că scrisul e pentru curajoşi – de aceea te aşteptăm la Atelierul de Creative Writing!

Mai multe detalii despre atelier poţi afla AICI.

Pentru informaţii şi înscrieri ne puteţi contacta pe hello@createactenjoy.com sau la nr. de tel. 0733 353 997