Păpuşa de Ceară (afiş)

Păpuşa de Ceară (afiş)

Frânturi de amintiri sau imagini disparate, poeme fragmentate, o iubire care depăşeşte limitele corporale, sau pe cele ale realului, o dependenţă liberă faţă de Viaţă şi de Moarte în acelaşi timp, au dat glas „Păpuşii de Ceară”. Patrick Süskind aminteşte în eseul „Despre iubire şi moarte”: „cuplurile de îndrăgostiţi înclină adesea spre un autism în doi… sau spre aroganţa în doi. În ambele situaţii ei sunt ca şi pierduţi pentru lume – fie că, în contopirea cu celălalt şi în suficienţa lor, uită de tot ce e în jur, fie că, orbiţi cum sunt de sentimentul sublim al unicităţii legăturii lor, dispreţuiesc lumea şi pe toţi ceilalţi oameni”. Din această cauză, se prea poate ca îndrăgostiţii să fie mai aproape de moarte decât ceilalţi: A fi pentru celălalt sau a nu mai fi deloc – aceasta este întrebarea.

Întâmplarea a făcut că în urmă cu ceva timp, Crina Andriucă s-a întâlnit cu poeziile Anei Dragu şi ele i-au vorbit dincolo de cuvânt. Întâmplarea a făcut să îşi dorească să spună povestea mai departe, sub o altă formă. Întâmplarea a făcut să reuşească să realizeze un experiment care trecere de paradigmele unui spectacol de teatru de text şi merge mai departe în zona senzorială. De cele mai multe ori, vorbim despre teatru ca fiind „dincolo de cuvinte” – iar propunerea pe care o face Crina Andriucă alături de regizorul Cristian Pascariu se îndreaptă exact în această direcţie. Rezultatul este o iniţiativă foarte curajoasă şi asumată, o luptă cu propriile limite câştigată din plin. Spectacolul îşi provoacă publicul şi-i întoarce un ochi spre sine – la ce privim atunci când suntem condamnaţi la întuneric? Ce are să se întâmple atunci când am decis să punem un punct şi să nu o mai luăm de la capăt?

La şapte ani de la apariţia cărţii semnate de Ana Dragu, „Păpuşa de ceară” prinde în sfârşit un suflu. În ce mod? Veţi putea afla din 16 octombrie la The Box.

PĂPUŞA DE CEARĂ

Un experiment senzorial de Cristian Pascariu după texte de Ana Dragu

Cu: Crina Andriucă

16 octombrie, 1 noiembrie

Ora 20

The Box (Calea Moţilor, nr. 39, ap. 4, et. 1 – cu intrare din str. Iuliu Haţieganu)