Interviu cu Raluca Lupan, Diana Buluga, Mihail Onaca

Pentru cei care nu aţi aflat încă, Lucifer (Mihail Onaca), Miki. Miki Duţă (Diana Buluga) şi Lilith (Raluca Lupan), într-un cuvânt SatanCorp, ar putea să ajungă cât de curând în oraşul vostru! Şi ce înseamnă SatanCorp sau mai exact… Un toast cu Diavolul? E ultima producţie de teatru alternativ a companiei artistice independente clujene, Create.Act.Enjoy, care se află momentan în plin turneu naţional. Despre cine sunt ei, despre cele mai noi proiecte şi despre ce pun la cale în următoarea perioadă veţi afla în rândurile de mai jos.

Alexandra Felseghi: Cum a venit ideea textului pentru spectacolul Un toast cu Diavolul?
Mihail Onaca: Totul a pornit de la cartea profesorului M.J. Weeks – Jurnalul Diavolului, o cărţulie deosebit de savuroasă, produs al unei minţi religioase cu o perspectivă extraordinar de fină şi de deschisă asupra concurenţei dintre Diavol şi Dumnezeu. A pornit ca un one man show, dar din dorinţa de a dezvolta acest spectacol (folosind mai multe personaje, un text mai lung şi mai elaborat, o altă durată) am reinventat acest text alături de Diana Buluga şi Raluca Lupan, sub îndrumarea lui Cristian Pascariu.
Raluca Lupan: Ne-am “ascuns”, aşadar, într-o sală de repetiţii şi am început lucrul. După multe discuţii şi propuneri, s-a născut un nou titlu şi o nouă situaţie teatrală: Un toast cu Diavolul – Lucifer – CEO-ul unei multinaţionale îşi serbează ziua de naştere şi succesul pe care compania lui – Satan Corp – l-a avut de la începutul lumii şi până azi. Au început întrebările: Care este mesajul acestui text pe care l-am ales? Cum putem arăta acest mesaj într-un spaţiu alternativ?
Diana Buluga: Textul – în proporţie de 80-85% – a fost scris de noi patru, iar scopul a fost de a arăta o altă faţă a Încornoratului, una contemporană şi plină de umor. În plus, ideea de a face o trecere prin istoria umanităţii în manieră comică ni s-a părut inedită, lucru confirmat la confruntarea cu publicul.

Alexandra Felseghi: E prima producţie cu un teaser mai “altfel”, mult mai filmic. De ce varianta de a prezenta o piesă de teatru în acest mod?
Diana Buluga: Pentru că regizorul spectacolului e la bază regizor de film şi trebuia să profităm de asta! Glumesc! Create.Act.Enjoy şi-a propus de la început să facă lucrurile “altfel”, şi nu din dorinţa de a şoca sau a inova – în zilele noastre nimic nu mai e nou sub soare – ci pur şi simplu din dorinţa de a căuta metode diferite de exprimare artistică sau de atragere a publicului. Eu, personal, întotdeauna mi-am dorit să văd personajele unui spectacol în ipostaze diferite de cele de pe scenă. În plus, în teaser găseşti şi intenţia noastră de a plimba cât mai mult spectacolul prin ţară: “Diavolul vine în oraşul tău”. Acum, după ce am jucat spectacolul de mai multe ori, în oraşe diferite, ni s-a confirmat că ideea noastră a fost una bună şi a funcţionat. Sunt multe persoane care au venit la spectacol “motivaţi” de acest teaser.

Alexandra Felseghi: Care au fost dificultăţile personajului tău?
Mihail Onaca: Diavolul este un personaj complex, deosebit de ofertant pentru un actor. Eu aş putea spune că încep să mă obişnuiesc cu dificultăţile acestui tip de personaj, portofoliul meu fiind deja ticsit de personaje negative, diavoli, avari şi secături. Dar cred în acelaşi timp că aceste personaje atrag, în general, actorii. Niciodată un personaj negativ nu e negativ şi atât; el vine cu mai multe culori, culori care vin cu mai multe nuanţe, iar în momentul în care joci efectiv un personaj negativ, de fapt nu eşti negativ deloc. Asumarea acestui tip de psihologie aduce cu sine o negare a răutăţii personajului. Nici un om nu va recunoaşte că e o secătură sau un avar fără suflet, rece şi urâcios. Dimpotrivă, actorul joacă prin aceste personaje un bine candid, o voioşie şi o poftă nebună de viaţă. Personajul negativ este oportunist, şarmant, ludic, carnal, fin şi sentimental. Dificultăţile apar tocmai în această varietate. Trecerile de la o stare la alta sunt rapide sau deosebit de fine, nuanţele sunt multe şi alunecoase. În plus, actorul trebuie să se debaraseze de clişeele atribuite personajelor negative. Un personaj malefic nu e neapărat cocoşat, cu sprâncenele croşetate – URÂT şi diform, pe scurt. O bătrână îmbrăcată în roz, croşetând cuminte pe un taburet, cu un câine teckel alături, poate fi un personaj negativ, fără urmă de dubiu. Răul este întotdeauna relativ, dar şi mai important, el poate fi bine ascuns în interior.
Raluca Lupan: Cred că cea mai mare dificultate în realizarea acestui personaj a fost de a lua această mască – de soţie a unui CEO, care este mereu plecat şi uneori neglijent în ceea ce priveşte căsnicia lor. Cum este această soţie? La ce se gândeşte? Cum trece peste situaţiile delicate? Cum reuşeşte această soţie care are nevoie de afecţiune, care este sensibilă – personajul meu scrie poezii şi este pasionat de jocurile de societate – să fie mereu alături de cel pe care l-a ales pentru eternitate?
Pe lângă aceste întrebări care au apărut în timpul repetiţiilor, ce m-a bucurat enorm a fost munca alături de colegii mei. Relaţiile dintre oameni sunt adesea complicate şi cred că spectacolul prezintă subtil acele mici detalii dintr-o relaţie de iubire în care fiecare persoană se poate regăsi.
Diana Buluga: Nu cred că există dificultăţi ale personajului, eventual ale actorului. Cred că momentul cel mai dificil a fost atunci când am conceput textul şi situaţiile. Am avut zeci de ciorne, zeci de variante care se schimbau de la o zi la alta până să definitivăm structura. Însă partea frumoasă este că tocmai acest mod de construcţie a făcut textul mult mai personal. Fiind un spectacol care se bazează foarte mult pe interacţiunea cu publicul, şi acum sunt mici schimbări care apar de la o reprezentaţie la alta.

Alexandra Felseghi: Care îţi este cel mai apropiat personaj pe care l-ai interpretat până acum?
Mihail Onaca: Lucifer, cu siguranţă. Mă simt legat, de asemenea, de Idiotul Satului din Nabucco ’12 (Opera Naţională Cluj Napoca, regia: Alexander Hausvater), e un rol de care momentan îmi este dor.
Diana Buluga: Toate îmi sunt foarte dragi, pentru că de fiecare dată încerc să le “colorez” cu instrumentele mele, să le dau nuanţe care îmi aparţin şi care pot face acel personaj “al meu”. Mi-a plăcut foarte mult Maria din Stele în lumina dimineţii pentru că a atins în mine părţi foarte, foarte sensibile. În acelaşi timp, îmi place foarte mult ceea ce fac în This Is My Body. Come Into My Mind – spectacol de teatru-dans – pentru că aici căile de exprimare sunt diferite, iar povestea este una foarte personală. Miki.Miki Duţă din Un toast cu Diavolul apelează la partea mea ludică şi comică, lucru care îmi prinde foarte bine şi care îmi permite să dau frâu nebuniilor.
Raluca Lupan: Ea – personajul din textul Sarei Kane – 4:48 Psihoză.

Alexandra Felseghi: Recent aţi început turneul prin ţară cu spectacolul Un toast cu Diavolul. Cum aţi simţit publicul din cele patru oraşe (Cluj, Iaşi, Turda şi Bucureşti)?
Diana Buluga: În primul rând, trebuie menţionat faptul că de la început am gândit acest spectacol pentru spaţii neconvenţionale, spaţii în care actorii sunt foarte aproape de public, interacţionând cu el – fie la nivel de schimb de priviri, fie la nivel de replică, interacţiunea este una permanentă.
Până în prezent, am avut parte de public diferit ca atitudine, dar de fiecare dată deschis să ne afle povestea. Pentru mine, să joc la Iaşi înseamnă să joc “acasă”, publicul ne-a primit mereu cu braţele deschise. De fiecare dată m-am simţit foarte bine, iar personalul de la Maideyi, unde jucăm de obicei, reuşeşte să creeze tot timpul un cadru cald şi primitor. La Bucureşti, acum în februarie 2013, a fost prima dată când am jucat în această formulă şi am avut parte de o surpriză foarte plăcută. Publicul a fost foarte receptiv, şi ceea ce e cel mai important, s-a distrat copios. În plus, au început să apară cereri pentru a mai fi jucat acolo.
Pe mine mă bucură foarte mult faptul că publicul se îndreaptă spre spectacole alternative, faptul că simte nevoia să vadă şi altceva. Iar iniţiativele independente e clar că încep să prindă contur şi pentru că cererea publicului există. Concluzionând, cred că Un toast cu Diavolul a avut până acum parte de public viu, prezent.
Raluca Lupan: M-am simţit extraordinar peste tot pe unde am mers. După spectacole, oamenii au venit să ne felicite şi ne-au împărtăşit opiniile lor, un lucru care m-a surprins şi bucurat extrem de mult. Nu întotdeauna, în teatru eşti atât de aproape de public, dar Un toast cu Diavolul creează o legătură mult mai intimă cu spectatorul.

Alexandra Felseghi: Unde vor fi următoarele reprezentaţii ale turneului Un toast cu Diavolul?
Diana Buluga: Pe 15 şi 16 martie 2013 vom reveni la Iaşi; tot în martie 2013 şi la Bucureşti. Dar sunt şi alte oraşe pe lista noastră: Arad, Târgu Mureş, Oradea, Timişoara.

Alexandra Felseghi: Cristian Pascariu, eşti regizor de film, iar ultimul tău scurtmetraj se numeşte One year after. Povesteşte-mi cum ai lucrat la scenariu şi cum a fost lucrul cu actorii Irina Wintze, Ionuţ Caras şi Diana Buluga?
Cristian Pascariu: Ideea scenariului a fost propusă de Ionuţ Caras, dar de acolo am discutat foarte mult pe această temă şi am elaborat mai multe variante. În final, am căzut de acord pentru una dintre ele, pe care am considerat-o cea mai potrivită pentru acest tip de film şi am construit împreună scenariul. De fiecare dat când lucrez la un proiect, pun mare preţ pe repetiţie, aşa că am repetat destul de mult cu fiecare în parte. Îmi place că în această etapă se nasc momente, gesturi şi replici foarte bune, care de cele mai multe ori rămân şi în varianta finală a textului. De obicei, actorilor le propun o situaţie clară, dar lucrând împreună, descoperim nuanţe ale personajelor. Cu toţi trei am mai colaborat şi la alte proiecte, ne cunoaştem destul de bine, iar acest lucru a ajutat la desfăşurarea proiectului, eliminând acea perioadă de cunoaştere şi de acomodare unul cu celălalt.

Alexandra Felseghi: Care sunt viitoarele proiecte ale companiei Create.Act.Enjoy?
Diana Buluga: Sunt foarte multe lucruri pe care dorim să le punem în practică. Am vrea să facem un turneu naţional cu spectacolul This Is My Body. Come Into My Mind (regie Alexandra Felseghi) – spectacol care în ianuarie 2013 s-a jucat la Festivalul Internaţional de Teatru din Kerala, India. Vrem să continuăm campania de terapie prin artă, începută anul trecut la Spitalul de Recuperare Cluj-Napoca. Nu în ultimul rând, avem în plan o nouă producţie, despre care nu dezvăluim încă nimic, dar care promitem să fie o surpriză pe măsură!

Notă: Create.Act.Enjoy este o companie independentă de teatru şi film, care a luat naştere în anul 2011, fiind formată din Diana Buluga, Raluca Lupan, Mihail Onca (actori), Alexandra Felseghi (regizor de teatru) şi Cristian Pascariu (regizor de film). Scopul său principal este de a contribui activ la definirea culturii independente din România. Membrii săi, absolvenţi ai Facultăţii de Teatru şi Televiziune din Cluj-Napoca, caută permanent metode de lucru şi de exprimare artistică racordate contemporaneităţii. Conştientizând paleta extrem de vastă care acoperă artele spectacolului, Create.Act.Enjoy îşi doreşte să surprindă şi să experimenteze în permanenţă atât pentru a creşte profesional, cât şi pentru a aduce în discuţie publicului teme esenţiale ale societăţii actuale.

Activităţile principale ale companiei sunt: creaţie artistică (performance, happening, instalaţie, spectacol), interpretare artistică, producţie cinematografică şi video, proiecţii de filme, toate având ca scop promovarea artiştilor tineri, dezvoltarea relaţiilor internaţionale în vederea stabilirii unor schimburi interculturale şi căutarea unei definiţii a ceea ce înseamnă artistul independent în contextul societăţii contemporane.

În pofida unui context naţional în care activitatea culturală beneficiază de resurse financiare din ce în ce mai reduse, Create.Act.Enjoy a reuşit să producă mai multe spectacole de teatru, una dintre producţii, This Is My Body. Come Into My Mind, fiind invitată să reprezinte România la Festivalul Internaţional de Teatru din Kerala, India (ianuarie, 2013), unde s-a bucurat de un real succes, atrăgând atenţia asupra teatrului contemporan românesc. De asemenea, proiectul de terapie prin artă realizat de echipa Create.Act.Enjoy (septembrie, 2012 – primul proiect de terapie prin artă iniţiat la nivel local), a sporit interesul cadrelor medicale pentru această metodă de terapie alternativă. Nu în ultimul rând, nominalizările şi premiile obţinute de Cristian Pascariu la festivaluri de film naţionale şi internaţionale, au întregit palmaresul companiei Create.Act.Enjoy.

 

Alexandra Felseghi