„Spectacolele sunt ca nişte copii care vor să se nască”. Interviu cu Melinda Jakab

Spectacolul de teatru-dans, Lost in Transition reprezintă cea de-a doua colaborare Create.Act.Enjoy cu coregrafa Melinda Jakab, după This is my body. Come into my mind (2012). Solist în corpul de balet al Operei Maghiare de Stat, Melinda Jakab a semnat coregrafia multor spectacole de teatru, operă şi musical, dintre care amintim: Prinţul cioplit din lemn şi Mandarinul Miraculos de Bartok Bela, Umbrella, Sacre du Printemps de Igor Stravinski, Undeva în Europa, Jesus Christ Superstar, Nabucco 12 (Opera Naţională Română Cluj-Napoca), Vibration.

Repetiție Lost in TransitionÎntre două repetiţii pentru Lost in Transition am reuşit să stăm de vorbă despre puterea dansului de a uni oameni, despre vise şi forţa prezentului.

 

CREATE.ACT.ENJOY: Cum ai descoperit dansul?

MELINDA JAKAB: Eram un copil foarte energic şi, din această cauză, bunica mea m-a dus la şcoala de dans la vârsta de patru ani. Evident, atunci când începi să practici dansul nu conştientizezi ce înseamnă acest lucru – ca proces de transformare a fizicului şi a psihicului. Este nevoie de maturitate pentru a trece la un alt nivel. După terminarea liceului am început să înţeleg, până atunci luptându-mă cu propriul meu corp, cu formarea lui. Abia după ce m-am angajat la Operă (n. red. Opera Maghiară de Stat, Cluj-Napoca) am înţeles ce înseamnă „a oferi” prin dans. Am avut maeştri, care probabil, fără voia lor au devenit modelele mele. În primul rând, prima mea profesoară de balet, Hary Elisabeta, după care maestrul Francisc Valkay, care a văzut în mine ceva mai mult decât eu însămi, mi-a dat aripi şi a avut încredere în mine. El a fost primul care m-a îndrumat spre un alt limbaj decât acela al baletului clasic, lucru care mi-a deschis multe căi şi m-a convins în a căuta altceva. Un alt artist pe care îl consider maestrul meu a fost Tadashi Endo, care m-a sfătuit să nu îmi doresc niciodată să devin un tipar, ci să mizez întotdeauna pe ceea ce sunt eu ca energie.

C. A. E.: Care a fost primul contact cu dansul contemporan?

M. J.: Primul contact a venit târziu, după 15 ani de carieră, în timp ce căutam o altă formă care să mă reprezinte şi să mă simt liberă. Pentru mine, baletul a însemnat o încătuşare a corpului, care nu îmi permitea să îmi epuizez energia. Am încercat mai multe genuri, am experimentat mult timp şi abia după ce am fost admisă la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj am început să studiez peste hotare limbajul dansului contemporan. Prima „portiţă” a fost un workshop la Beyruth. Atunci am realizat că asta îmi doresc să fac pe viitor.

C. A. E. : Care „poziţie” este mai ofertantă: cea de dansator sau cea de coregraf?

M. J.: Ambele poziţii sunt foarte ofertante la vremea lor. Pentru a deveni un coregraf cu experienţă trebuie să fi fost un dansator cu experienţă. Nu este bine să sari aceste trepte în meserie. A fi coregraf înseamnă, în primul rând să poţi să oferi ceva din ceea ce reprezinţi, să creezi, să-ţi defineşti un stil. Dacă nu ai experimentat toată greutatea meseriei pe propriul tău corp, atât fizic cât şi psihic, nu ai posibilitatea să dai mai departe. În plus, trebuie să fii o persoană foarte ambiţioasă, puternică şi deschisă, iar pentru asta ai nevoie de ucenicia scenei.

C. A. E. : Care este diferenţa dintre a lucra cu actori şi a lucra cu dansatori?

M. J.: Sunt două categorii de artişti care ar trebui să înveţe unii de la alţii. Eu învăţ de la actori ceea ce nu am avut ocazia să învăţ de la dansatori şi invers. Nu pun o categorie mai presus de cealaltă, consider că fiecare din ele are o scară largă de exploatat. Văd dansatorul ca pe un motor fix şi corect pe care se pot construi forme, iar actorul ca pe

Repetiție Lost in Transition

un material mult mai maleabil interpretativ. Eu sunt un artist care construieşte pornind de la persoana cu care lucrează, de la ceea ce îi transmite şi îi oferă ea. Sunt foarte atentă la oameni pentru că sunt principala mea inspiraţie în dans.

C. A. E. :  Cum vezi echipa spectacolului Lost in Transition?

C. A. E. : Ai un rol sau un spectacol la care îţi doreşti să lucrezi pe viitor?M. J.:  Văd foarte multă dorinţă şi energie, ambiţie, personalităţi diferite şi interesante, multă culoare şi creativitate. Sunt unii din cei mai creativi oameni pe care i-am întâlnit în lucru – îţi oferă foarte mult material pe care să construieşti şi e o plăcere să vin la repetiţii.

M. J.: Cred în destin şi în faptul că situaţiile vin de la sine. Cred în semne şi sunt îndrăgostită de munca pe care o fac în acel moment. Pentru mine contează să fiu în prezent, să mă canalizez spre el, să trăiesc clipa. Am nevoie să cresc pentru visele mele, iar ele vor apărea de la sine. Spectacolele sunt ca nişte copii care vor să se nască.