Talent vs. Tehnică

Talent vs. TehnicăMulţi susţin că actoria este o meserie care nu se poate învăţa. Şi-atunci, de ce există în lume atâtea şcoli şi metode prin care se încearcă să se predea ceva ce nu poate fi învăţat? La o primă vedere, toată situaţia are ceva „don quixote”-esc, nu-i aşa? Cu toate astea, cred că la mijloc există o nuanţă – pe numele ei, „talent”, sau predispoziţie, aplicaţie naturală, aptitudine transmisă prin genetică, cine ştie, în orice caz de o provenienţă ambiguă. Şi tocmai din cauza ambiguităţii lui, ar trebui să-l creştem şi să-l antrenăm cu ajutorul tehnicii. Iar asta se învaţă – cu mult efort, răbdare, carne şi sânge. Ea face diferenţa între un amator şi un profesionist sau între un profesionist bun şi unul mai puţin bun.

Recomandăm, aşadar, articolul lui Jason Bennett despre ingredientele unui joc reuşit, pe care puteţi să-l accesaţi aici.