Teatrul cafenelelor – interviu cu actorul Mihail Onaca, oferit de Ziar de Cluj

A jucat teatru in peste 30 de cafenele in orase din toata tara. De la Sibiu la Iasi, de la Bistrita la Botosani. Si-a modificat jocul dupa fiecare oras in parte, dupa dispozitia si caldura publicului. E actor, dar unul altfel; mai deschis, mai sincer, cameleonic. E teatrul de pe marile scene adus intre oameni, fara restrictii si fara reguli litera de lege.

Mihail Onaca face teatru in cafenelele Clujului de cand a terminat facultatea. Isi priveste spectatorul in ochi si ii urmareste reactiile: veze cat il judeca, cum il judeca, ce crede omul din fata lui despre ceea ce face, cum priveste el personajul. Relatia e una dificila, spune el, si foarte sensibila. De multe ori, se schimba de la spectacol la spectacol.

DSC_0144

foto: Alin Barbir

“In cafenele n-o sa ai niciodata acelasi public in fiecare seara. El se schimba de la seara la seara. De fiecare data, trebuie sa te mulezi pe public, nu poti sa il ignori. Publicul e diferit in fiecare parte. Nu stim niciodata ce-o sa fie; abia in momentul in care incepe spectacolul observam ce fel de public avem, care e energia lui, cat de cald sau rece e, daca oamenii sunt critici sau deschisi. Sibienii sunt diferiti de bistriteni, iar clujenii sunt diferiti de clujeni”, rade el.

A jucat si pe scena Operei Nationale, dar prefera oricand cafenelele; sunt doua medii absolute diferite, spune Mihail, iar modul in care interactioneaza cu publicul e diferit. In cafenele, publicul e “pe bune” acolo, personajul il vede si interactioneaza cu el. Iar asta e marea diferenta dintre cele doua tipuri de actori, marturiseste Mihail.

DSC_0335 copy

foto: Alin Barbir

“In momentul in care joci cu cel din fata ta si ii spui lui, personal, anumite lucruri, e clar ca altfel trebuie sa ai limbajul, vocea e alta, prezenta e alta. Mie imi place sa merg pe zona asta, sa fiu acolo, Oamenii sa zica: nu e teatru, e aici, se intampla acum si se intampla cu mine. Pleaca altfel acasa, raman cu o alta energie dupa spectacol, pentru ca se simt inclusi in acel act”.

Intr-o institutie, actorul isi joaca rolul, il duce pana la capat, dupa care merge la cabine. Relatia lui cu publicul se incheie odata cu tragerea cortinei. In schimb, la teatrul independent, oamenii raman dupa piesa si vorbesc cu actorii, le spun ce le-a placut, le spun ce nu le-a placut. Intreaba unde ii gasesc, schimba cu ei adrese de e-mail, numere de telefon.

“In momentul in care esti independent, promovarea incepe de la zero si tu trebuie sa te afirmi singur, sa anunti ca existi. Daca nu esti deschis ca om, nu esti cald, receptiv la pareri si nu stii cum sa te strecori, oamenii nu reactioneaza. Asta e diferenta intre actorii independenti si cei care sunt angajati in institutii”, explica actorul clujean.

DSC_0146

 

foto: Alin Barbir

Totul tine de el, de organizarea lui si de cata vointa are sa faca un eveniment. Nu il impinge nimeni de la spate. El alege cand si unde joaca, cum joaca. Suna aproape perfect, numai ca veniturile actorilor independenti sunt si ele o necunoscuta.

“Cea mai mare problema e constanta: faptul ca nu exista”, rade Mihail, apoi continua: “Uneori exista suficienti bani cat sa te descurci, nu sa traiesti bine, alteori nu. Depinde exact de cat muncesti. Vara e mai prost, oamenii stau pe terase si nu mai cauta spatiile inchise. Cel mai bine merge toamna; vin studentii inapoi in centrele universitare, publicul creste instant. E un sezon mai rece, iar oameni cauta spatiile inchise”.

Pe viitor, clujeanul si-ar dori sa colaboreze cu Teatrul National, sa joace si pe scene mari. Dar, mai mult decat atat, si-ar dori sa ajunga sa faca film. Pana una alta, in mai va avea loc premiera spectacolului sau “E greu sa fii Eugene”, un one man show de 45 de minute ce urmareste povestea unui snob din ziua de azi. Iar textul e scris integral de el.

Mulțumim Adina Fartușnic și Ziar de Cluj!