• Terapie prin Artă Ediția a-VI-a 2018

Fotografi: Ioana Ofelia, Alin Barbir și Bogdan Botaș
Videografi: DD Visual, WE are Studio

Șase săptămâni de Terapie prin Artă au alcătuit cea de-a șasea ediție a proiectului nostru. A fost cea mai amplă ediție de până acum, cu 4 spitale partenere, în care două echipe de câte patru tineri actori au realizat momente artistice itinerante pentru pacienții internați, pentru cadrele medicale și pentru aparținători. Pe lângă momentele artistice din zilele de luni și joi, echipele de traineri i-au ghidat pe pacienți (și nu numai) să desfășoare activități creative în cadrul atelierelor realizate în spitale. Cea mai nouă activitate inclusă în rândul atelierelor a fost VR-ul, adică instalații de realitate virtuală cu ajutorul cărora cei din spital și-au putut îndeplini instant visele de a vedea Parisul, Tokyo, piramidele egiptene sau chiar propria casă aflată la sute de kilometri depărtare.

La finalul fiecărei săptămâni de proiect, pacienții și cadrele spitalelor partenere au fost invitați la concerte sau spectacol de teatru, cu pianistul Cadmiel Boțac, trupa Infusion și prietenii de la Magic Puppet. Sâmbăta și duminica voluntarii Create.Act.Enjoy pregătiți pentru activitatea „Rudă pentru o Zi” le-au făcut vizite, la recomandarea cadrelor medicale, acelor pacienți care nu avuseseră musafiri cu care să stea de povești pe îndelete și să se bucure de compania lor. În cazul Spitalului pentru Copii, vizitele din week-end au fost făcute de supereroi – actori costumați în personaje îndrăgite de cei mici și de voluntari care au citit povești și basme.

În perioada 11 iunie – 19 iulie, 8.000 de pacienți, cadre medicale și aparținători au luat parte la momente artistice,120 de pacienți au participat la ateliere creative, 120 de pacienți au devenit spectatori la concerte muzicale în spital sau la spectacol de teatru pentru copii și 176 de pacienți au fost vizitați de voluntari transformați în „Rude pentru o Zi” sau „Voluntari de poveste”. Echipa de proiect a fost cea mai extinsă de până acum, cu peste 30 de actori, regizori, traineri, fotografi și videografi și 33 de voluntari.

În urma ediției din 2018 a proiectului, rămân expozițiile foto permanente realizate în spitale, instalațiile media din zonele de așteptare a două instituții medicale, pe care se pot viziona fotografii și materialele filmate la toate edițiile proiectului Terapie prin Artă, din 2012 și până în prezent, iar la Spitalul de Recuperare poate fi folosită pentru relaxare curtea interioară, amenajată și reabilitată alături de prietenii din asociația și comunitatea Beard Brothers.

Proiectul Terapie prin Artă – ediția a șasea a fost realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, al Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, al Consiliului Județean Cluj, susținut de TEDxEroilor Award prezentat de AROBS Transilvania Software.

Parteneri: Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Militar de Urgență„Dr. Constantin Papilian”, Spitalul Clinic de Urgențăpentru Copii, Institutul Regional de Gastroenterologieși Hepatologie „Dr. Octavian Fodor”, Centrul Cultural Clujean, Beard Brothers, Cluster de Industrii Creative, Casino – Centru de Cultură Urbană, Departamentul de Sănătate Publică (FSPAC), Urania Palace, Fast Print, Subway

Parteneri media: TVR Cluj, Radio Cluj, cluj.com, cluju.ro, dispersie.ro, ilikecluj.ro, clujuldebuzunar.ro.