• UN + DE FERICIRE

    A IV a ediţie a programului de terapie prin artă.

Fotografii realizate de: Ioana Ofelia și Alin Barbir

În perioada 4 – 25 iulie 2016 a avut loc cea de-a patra ediție a programului de terapie prin artă, UN + DE FERICIRE. În premieră, am reușit să aducem „plusul de fericire” în două spitale clujene: Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” și Spitalul Clinic de Recuperare. Tot ca o noutate, alături de atelierele creative destinate pacienților, inspirate din jocuri de teatru, muzică, film, arte plastice, handmade, bricolaj, programul a avut parte și de ședințe de terapie asistată de animale.

Echipa de lucru, formată din 21 de artiști și 20 de voluntari, a vizitat timp de 3 săptămâni peste 4000 de pacienți prin saloanele celor două spitale, în timpul momentelor artistice itinerante. De asemenea, peste 200 de pacienți au beneficiat de atelierele creative ale programului.

UN + DE FERICIRE a fost realizat cu sprijinul Servier Pharma și al Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.

Parteneri: Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian”, Asociaţia Beard Brothers, Organizaţia Studenţilor Medicinişti, Asociația Cluj 2021, Asociaţia Mint Forte.
Parteneri media: Radio Cluj, Transilvania Reporter, liternet.ro, cluj.com, Dispersie, clujulcultural.ro, Clujul de Buzunar, Revista Bulevard.