• Terapie prin arta

    Proiectul “Un zâmbet pentru fiecare” în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca
    August 2014

Terapia prin artă a devenit un proiect extrem de important pentru noi, artiştii Create.Act.Enjoy, deoarece putem observa palpabil efectele benefice ale muncii noastre în vieţile pacienţilor. Cu sprijinul Consiliului Judeţean, am reuşit să ne întoarcem la Spitalul Clinic de Recuperare pentru o nouă etapă a acestui proiect. Timp de o săptămână (11-18 august 2014), la atelierele de teatru, film și bricolaj am interacționat cu peste 40 de pacienți, lucrând cu ei zilnic. Peste 250 de pacienți au fost vizitați în saloane cu scurte momente artistice, putând beneficia de proiectul nostru chiar dacă situația fizică nu le permitea deplasarea până în sala în care aveau loc atelierele.

Toate materialele realizate în cadrul proiectului „Un zâmbet pentru fiecare” au fost gândite și realizate pentru a informa și pentru a face din ce în ce mai cunoscută noțiunea de „terapie prin artă”. Astfel, și pacienții viitori ai spitalului vor putea benefia de realizările proiectului nostru.