EAT ME (discuții cu publicul, foto credit: Alin Barbir)

Ca în fiecare an, pe 27 martie sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului. La invitația prietenilor noștri de la Reactor de Creație și Experiment, ne-am adus contribuția pentru instalația performativă „Caleidoscop”, pe care o puteți vizita la Teatrul Național „Lucian Blaga”, începând cu ora 15. Mai jos, puteți citi mesajul nostru cu această ocazie și vă invităm să le ascultați și pe celelalte, odată cu vizita voastră la teatru. Enjoy 🙂

Cuvintele mari sau cele complicate nu se potrivesc teatrului. Miza e să poți transmite idei mari și stări complicate prin cuvinte simple. Nimeni nu o să-și aducă aminte de stilul elevat în care i s-a spus o poveste, dar cu siguranță va putea să-și amintească ce a născut în el acea poveste. În ce moment din viață era când a văzut-o pe scenă sau ce anotimp era afară și multe alte detalii, care poate nouă, celor care au jucat, regizat, scris sau produs spectacolul, ne-au scăpat atunci. Viața unui spectacol e dată de timpul vieții noastre și al oamenilor care vin să-l (re)vadă. Fiecare din noi și ei pleacă acasă în acea seară cu o experiență personală, care nu trebuie nici justificată și nici explicată celorlalți.

Teatrul în afara sălilor cu scaune îmbrăcate în catifea roșie sau arhitectură complicată e un alt gen de teatru. De cele mai multe ori, istoriile de aici nu se găsesc în biblioteci, muzee sau librării, ci în experiențe personale, societate și politica momentului, iar oamenii care-l fac, pășesc întotdeauna pe teritoriul foarte subțire dintre risc și asumare. Sunt acei oameni care pot într-o seară să joace un rol principal, iar în următoarea să vândă bilete la intrare, să regizeze și să curețe cu mopul spațiul de joc înainte de reprezentație, să scrie un text de spectacol și să managerieze un proiect pe fonduri nerambursabile. Oamenii care au ales teatrul independent sunt multifuncționali și trăiesc fără plasă de siguranță. Veți spune că e inconștiență, dar noi o numim dragoste. Sau fie, să zicem că dragostea poartă în ea și o doză de inconștiență și ceva mai mult: sinceritate și nevoia de a apărea în fața cuiva exact așa cum ești.

Să fii artist independent nu e doar o meserie, ci un mod de viață pe care niște oameni l-au ales pentru a afla lucruri esențiale despre ei înșiși. Cel puțin, de asta l-am ales noi. Și în această călătorie pe care am început-o în urmă cu 6 ani, am aflat că locul special al teatrului nu e într-o clădire, ci în interiorul celor care îl fac și sunt priviți de alții.

Alexandra Felseghi, regizor și dramaturg