Cafea şi ritualuri zilnice

Haruki Murakami

Haruki Murakami

Ne place să scriem dimineaţa, lângă o cafea aburindă, în timp ce gândurile noastre zboară spre ceea ce avem să facem în ziua respectivă. Se prea poate ca acele însemnări să nu ajungă să vadă tiparul sau pagina de blog, dar până la urmă nu acesta e esenţialul, ci Ritualul în sine. A fi artist nu înseamnă să aştepţi ca inspiraţia să te “lovească”, fără a înţelege faptul că, pentru asta trebuie să munceşti în primul rând cu tine însuţi, apoi cu timpul tău, cu oamenii din jur, sau cu efectul pe care îl lasă aceştia asupra ta. Probabil că aşa-numitul concept de “artist boem” a ţinut întotdeauna de o imagine şi nu de esenţa propriu-zisă a unui creator. Şi, pentru că ne-am întrebat de multe ori cum arăta o zi din viaţa lui Orwell, Kafka sau Tolstoi (exceptând jurnalele sau scrisorile), am găsit un articol despre ritualurile zilnice a zece autori clasici. Când, cum şi în ce împrejurări şi-au scris capodoperele ce ne fac să evadăm din cotidian în timpul nostru liber?

Află din articolul următor, pe care îl poţi accesa AICI.

OANA IANULI: „Louise Dombrowski sunt eu”

 

20 Seconds of a Tension with Louise Dombrowski (afiş)

20 Seconds of a Tension with Louise Dombrowski (afiş)

Oana e unul din primii vizitatori la The Box. S-a întors după mai bine de patru ani la Cluj, din Londra, unde a studiat la Royal Central School of Speech&Drama şi ne-a adus o mică parte din vibe-ul undeground din UK. Cutia Create.Act.Enjoy a inspirat-o să creeze un performace – primul pe care-l concepe „acasă”. M-am obişnuit cu prezenţa Oanei aici, întotdeauna în mişcare, întotdeauna plină de energie, de idei şi de întrebări a căror răspunsuri le caută în spaţiul de repetiţii până la 6-7 dimineaţa şi apoi ni le povesteşte la cafea. Weekend-ul aceasta am discutat despre ceea ce o inspiră, despre cine e Louise Dombrowski şi despre ce se va întâmpla vineri seara de la ora 23:00, în cadrul performance-ului ei intitulat „20 seconds of a tension with Louise Dombrowski”

Enjoy!

ALEXANDRA FELSEGHI: Îţi place să te autointitulezi „Artist”, nu performer, nu actor. De ce?

OANA IANULI: Pentru că îmi place să cred că sunt un creator care combină atât elemente de actorie, cât şi de performing arts şi de mişcarea scenică, dar şi alte genuri. Sunt foarte atentă la detalii atunci când lucrez, de cele mai multe ori pornesc de la imagini, de la design, arte plastice, fotografie. Cinematografia e cea mai mare sursă de inspiraţie: îmi place să iau scene din filme, să le reconstruiesc identic, să le scot din contextul lor iniţial şi să le suprapun peste conceptul meu de performance. Se aseamănă foarte mult cu arta colajului, în direcţia lui David Lynch, a puzzle-ului de imagini. Partea estetică este foarte importantă pentru mine, la fel de importantă ca şi sunetul. Folosesc foarte mult sunetul live sau mixat pe loc, elemente sonore scoase în evidenţă cu ajutorul microfoanelor. De asemenea, îmi realizez singură conceptul video pentru toate performance-urile.

A.F. : Cum ai descrie peisajul cultural londonez?

O.I. : Am activat foarte mult în zona underground. Nu se compară cu ceea ce e comercial, cea de West End, de teatre scumpe şi curate, cu bugete foarte mari. Scena underground este mult mai creativă, mai liberă, mai brută, mai sinceră. Te lasă să explorezi orice, nu există nicio barieră, te motivează, te revigorează. Există şi resurse pentru experiment, artiştii se inspiră foarte mult din viaţa cotidiană, din ce se întâmplă Azi, Aici şi Acum şi Mâine. E ceea ce se numeşte „Theatre of the Future”.

A.F. :  Ce-ai descoperit prin arta performance-ului în plus faţă de actorie?

O.I.  :  Pe când studiam încă Arta Actorului la facultate, mi-am dat seama că nu îmi place să creez personaje. Îmi doresc ca eu, Oana Ianuli, să trec real prin situaţii şi stări, să fiu eu însămi şi să experimentez cu ceea ce sunt eu ca persoană.

A.F. : Louise Dombrowski e un personaj?

O.I. : Louise Dombrowski sunt eu. Este într-adevăr, un personaj din „Twin Peaks” a lui David Lynch, dar în cazul de faţă, e un nickname de video chat.

A.F. : Ce înseamnă pentru tine sexualitatea? Sexualitatea în relaţie cu societatea de astăzi?

O.I. : Mi se pare că nu e abordată foarte estetic. Fie e dusă într-o zonă a pornograficului, ori e foarte „cu perdea”. În performance-urile mele îmi place să vorbesc despre asta şi să explorez forme ale sexualităţii, ceea ce mă excită pe mine, ceea ce mi se pare foarte sexual, de la sunete la reacţii, partea aceea pe care nu o vezi zi de zi, dar care există în toţi, animalicul. Îmi plac subiectele tabu.

A.F. : Cum receptează publicul aceste subiecte tabu?

O.I.  : Şoc. Şocul lor îmi oferă o energie extraordinară, pe care nu o pot descrie, mai bună decât un orgasm. Ador tăcerea. La un moment dat,  am avut un performance la care nu s-a aplaudat. Fugisem pe scara de incendiu, era foarte clar că se terminase şi publicul a simţit nevoia să rămână în tăcere pentru cinci minute. De aici mi-a venit ideea să mă joc cu finalurile multiple.

A.F.:  Cât de departe eşti dispusă să mergi într-un performance?

O.I. :  N-aş putea să merg până într-acolo încât să îmi fac rău fizic. Atât.

A.F. : Când  şi cum ţi-a venit ideea pentru „20 seconds of a tension with Louise Dombrowski”?

O.I. : Când am văzut spaţiul (n. red. The Box) – e foarte intim. Înainte citisem foarte multe articole pe tema „video chat”, am intrat pe site-uri şi mi-am făcut un cont, am văzut cum funcţionează, am făcut un research de vreo şaşe-şapte luni ca să îmi dau seama din interior despre ce e vorba. Toată lumea spune că alegi calea cea mai uşoară să faci bani, dar de fapt e calea cea mai grea. Este o meserie foarte grea, joci mult teatru, ai posibilităţi multiple de personaje, trebuie să ai tupeu, să renunţi la tine şi să fii tu în acelaşi timp, o grămadă de cerinţe pe jumătate de oră. Şi în plus, mi-am pus întrebarea ce înseamnă eşecul pentru un model de video chat şi cum se resimte el?

“20 seconds of a tension with Louise Dombrowski” va avea loc în data de 22 mai, ora 23, la The Box. Mai multe info despre performance, AICI.

Vă puteţi face rezervări pentru event, AICI.

Screen tests & more

Lynn Hirschberg screentest - Nicole Kidman

Ce au în comun, să zicem, Brad Pitt cu Nicole Kidman, Charlize Theron, Colin Firth, Dakota Fanning, Edward Norton, Tilda Swinton, Scarlett Johansson şi J.K. Simmons? Răspunsul tuturor va fi “Hollywood”, nu-i aşa? Dar înafară de showbiz, mai e ceva: faptul că au trecut cu toţii (şi nu doar o singură dată!) prin camera de interviuri a lui Lynn Hirschberg, editor WMagazine. Nu doar că au trecut pur şi simplu, ci şi-au dezvăluit o latură diferită faţă de cea cu care ne-au obişnuit, poate mult mai aproape de ceea ce sunt ei în viaţa de zi cu zi.

Ne-a plăcut mult de tot şi dăm mai departe. Puteţi viziona filmuleţele AICI şi AICI.

Atenţie, creează dependenţă 😛

Michael Clark – artistul extremelor

Michael ClarkPrima dată când l-am văzut pe Michael Clark dansând a fost în rolul lui Caliban din Prospero’s Books (1991) a lui Greenaway. Ţin minte că ceea ce m-a frapat atunci a fost expresivitatea corporală prin care a surprins caracterul animalic al personajului – acel animalic “încuiat” într-o apariţie oarecum delicată, cu trăsături mai degrabă ca acelea ale elfilor.

Michael Clark a rupt-o de timpuriu cu baletul clasic şi a încercat să găsească noi orizonturi, construindu-şi un public diferit, pasionat de filme, modă, muzică punk, artă contemporană. Performance-urile sale sunt la fel de “pe muchie” ca şi viaţa sa. Astăzi conduce propria sa companie de dans contemporan, alături de fosta sa parteneră pe scenă, Ellen van Schuylenburch.

Iată un articol care mi-a plăcut şi pe care îl recomand: despre arta sa, despre tranziţia de la postura de dansator la aceea de coregraf şi despre testarea zilnică a limitelor –  aici.