DEZVOLTARE PERSONALĂ PRIN
ATELIERE CREATIVE

În cadrul atelierelor Create.Act.Enjoy, metodele creative de învățare se îmbină armonios cu jocuri și exerciții menite să dezvolte creativitatea.

Atelier de teatru și improvizație

cu Diana Buluga | actriță

Atelierul îi familiarizează pe participanți cu tehnicile de teatru și improvizație, prin care vor putea să se (re)descopere, să-și sporească încrederea în sine, să-și cultive libertatea de exprimare și abilitățile de comunicare. Având parte de ghidarea unui actor profesionist și experimentat în lucrul cu grupuri eterogene, participanții se vor simți în siguranță și entuziaști să încerce lucruri noi.

Rezultate/Beneficii:

  • dezvoltă imaginația și inteligența emoțională;
  • stimulează toate canalele senzoriale;
  • dezvoltă capacitatea de exprimare și creativitatea;
  • pune accentul pe dezvoltarea umană, apelând la arta spectaculară (expresivitate corporală, limbaj non-verbal, pantomimă);
  • oferă instrumente pentru a gestiona angoasele, temerile, emoțiile, inhibițiile;
  • sporește sociabilitatea și facilitează relaționarea inter-umană;
  • reduce stresul și anxietatea;
  • dezvoltă abilitățile personale, crește respectul și conștiința de sine;
  • asigură o relaxare activă.

Atelier de film

cu Bogan Botaș | regizor, fotograf, videograf

Dacă ești pasionat(ă) de film și ți-ar plăcea să afli ce înseamnă să faci parte dintr-o echipă de producție, acest atelier îți va oferi ocazia. Alături de un regizor de film, participanții vor parcurge întreg procesul de creație al unui scurtmetraj, îndeplinind diverse roluri – scenarist, regizor, director de imagine, sunetist sau actor. Filmarea, editarea și montarea se vor desfășura sub atenta îndrumare a trainerului, astfel încât la final va rezulta un scurtmetraj demn chiar de festivaluri.

Rezultate/Beneficii:

  • crește starea de bine prin colaborarea în echipă;
  • deschide calea spre culisele lumii cinematografiei;
  • oferă posibilitatea de a te manifesta creativ și de a lucra cu echipamente video profesioniste;
  • oferă șansa de a întâlni oameni noi cu o pasiune comună;
  • dezvoltă atenția vizuală.

Atelier de fotografie

cu Bogan Botaș | regizor, fotograf, videograf

Înconjurați de imagini produse prin tot felul de tehnologii, simțim nevoia de a decoda ceea ce vedem și de a stăpâni comunicarea vizuală. Camera telefonului sau a aparatului foto ne-a devenit extensie, dar pentru un fotograf amator sau profesionist este tot mai dificil să atragă atenția asupra muncii sale și să își creeze un stil propriu.

Atelierul propune testarea mai multor direcții ce pot fi urmate de cei pasionați de fotografie, indiferent dacă dețin deja o cameră foto sau nu. Sunt parcurse: întregul proces creativ al unei fotografii – de la concept la realizare, stiluri fotografice, tipuri de încadrări, exerciții cu lumină naturală și lumini de studio, editare în programe, promovare în mediul online sau modurile în care se organizează o expoziție.

Rezultate/Beneficii:

  • oferă o relaxare creativă prin exerciții de imaginație;
  • dezvoltă atenția vizuală și capacitatea de a observa detaliile și de a le interpreta;
  • oferă instrumentele pentru învățarea de noi tehnici de fotografiere;
  • îmbunătățește abilitățile de a lucra în programe de editare fotografică;
  • ajută la o mai bună înțelegere a lumii înconjurătoare, prin decodificarea comunicării vizuale.

Atelier de fotografie pe film

cu Ioana Ofelia | fotograf, videograf

În era tehnologiilor hiper avansate în care un smartphone are capacitatea de a face fotografii la calitate la fel de bună ca un aparat digital performant, alegerea de a ne îndrepta către fotografia pe film poate părea nefirească. Însă la fel ca în multe alte situații, ceea ce ne face munca mai ușoară, nu o face neapărat mai bună. Atelierul de fotografie pe film îți propune o ieșire din graba și agitația zilnică pentru a te bucura de prezent, a da atenție detaliilor, a-ți cultiva răbdarea, creativitatea și entuziasmul pentru necunoscut.

Rezultate/Beneficii:

  • stimulează creativitatea;
  • ajută la îmbogățirea imaginației și a culturii generale;
  • creează un mediu favorabil experimentării și a cunoașterii de sine prin artă;
  • ajută la canalizarea atenției către momentul prezent, ceea ce sporește capacitatea de concentrare;
  • contribuie la dezvoltarea unor mecanisme diverse de înțelegere și interpretare a imaginii;
  • încurajează libertatea de exprimare;
  • contribuie la diminuarea anxietății și a stresului.

Atelier de gândire critică

cu Raluca Bugnar | om de comunicare & PR

Atelierul funcționează ca loc de joacă pentru cei care vor să stăpânească arta dezbaterii și să descopere cum se pot contrazice cu stil. Gândirea critică este stimulată prin exerciții practice, interactive, care oferă instrumentele pentru formarea unei opinii informate. Într-o lume în care e tot mai facil să tragem concluzia că persoanele care au opinii diferite față de noi sunt împotriva noastră, avem nevoie să învățăm cum putem fi contraziși și cum putem contrazice, fără a considera astfel de discuții ca pe un atac la persoană. De ce? Pentru că riscăm să pierdem din vedere adevărul, să ajungem ghidați de prejudecăți, clișee, stereotipuri și manipulați cu „fapte alternative”.

Rezultate/Beneficii:

  • antrenează ascultarea activă;
  • crește capacitatea de a argumenta constructiv;
  • stimulează capacitatea de a înțelege perspective diferite de cea proprie;
  • ajută la dezvoltarea empatiei;
  • îmbunătățește abilitatea de a găsi soluții;
  • contribuie la înțelegerea mai profundă a naturii umane;
  • stimulează reziliența și răbdarea;
  • combate tendința de auto-victimizare, cât și pe cea de „merge și-așa”.

Atelier de creativitate

cu Cristian Pascariu | scenarist și regizor de film

Fie că ești antreprenor, corporatist, artist sau freelancer, concurența este una acerbă și doar munca colosală poate să îți ofere o șansă de succes. Majoritatea celor care lucrează de mai mult timp într-un domeniu realizează că inovarea este esențială. Iar pentru a putea fi mereu plin de idei proaspete, oricine are nevoie de un impuls de creativitate. Acest atelier ajută la descoperirea modalităților de a activa forța creatoare!

Rezultate/Beneficii:

  • sporește creativitatea;
  • încurajează „gândirea riscantă” – cea care duce la inovare și la identificarea de soluții;
  • construiește un mediu în care participanții să își folosească cunoștințele din propriul domeniu pentru a ieși din tipare;
  • îmbunătățește eficiența și productivitatea;
  • crește stima de sine;
  • pregătește participanții pentru o piață a muncii dominată de necesitatea unei abilități creative;
  • provoacă status-quo-ul și propune variante creative de a depăși dificultățile întâlnite în procesul de lucru.

Atelier de dans contemporan pentru copii și adolescenți

cu Oana Mureșan | coregrafă

Descriere atelier: Atelierul se bazează pe dezvoltarea mișcării corporale, utilizând principii care stau la baza dansului – orientare în spațiu, echilibru și dinamică. Participanții vor avea ocazia să studieze, prin activități practice, legătura dintre senzații, emoții, imaginar, gândire și creativitate. Mișcarea creativă dezvoltă abilități fizice, ritmice și de coordonare și stimulează exprimarea la alt nivel decât cel verbal.

     Rezultate/Beneficii:

  • dezvoltă limbajul non-vebal;
  • dezvoltă expresivitatea corporală;
  • încurajează libertatea de exprimare;
  • dezvoltă spontaneitatea și precizia;
  • îndepărtează angoasele și temerile;
  • dezvăluie emoțiile, îndepărtând inhibițiile;
  • contribuie la diminuarea anxietății și a stresului.

Atelier de improvizație și joacă pentru copii și adolescenți

cu Paul Sebastian Popa | actor

Cu toții ne dorim atenție, să fim văzuți și apreciați. Și e în regulă, atâta timp cât suntem deschiși să oferim atenție și apreciere la rândul nostru. Acest atelier are scopul de a oferi instrumentele prin care copiii sau adolescenții să atragă atenția asupra lor într-un mod captivant și să le înlăture teama de a vorbi în public. Exercițiile distractive vor contribui și la capacitatea de a colabora și lucra în echipă, la structurarea ideilor și la gestionarea emoțiilor. Atelierul se adresează copiilor de + 7 ani.

Rezultate/Beneficii:

  • dezvoltă creativitatea și imaginația;
  • dezvoltă abilitatea de exprimare a propriilor idei;
  • îmbunătățește integrarea și lucrul în echipă;
  • dezvoltă expresivitatea corporală;
  • reduce anxietatea față de eșec și teama de a fi judecat(ă) de oamenii din jur;
  • înlătură tracul de a vorbi în public.

Atelier de Clay Motion pentru copii și adolescenți

cu Irina Ionescu | editor video

Tuturor ne plac poveștile – să le vedem, citim sau ascultăm. Atelierul de Clay Motion te învață cum să-ți spui propriile povești într-o formă vizuală, de la felul în care îți structurezi ideile într-o logică narativă la transpunerea lor sub forma unei scurte animații Clay Motion. De-a lungul întâlnirilor, participanții vor construi împreună povestea, vor desena și modela personajele, apoi, folosind tehnica stop motion vor fotografia povestea. Ulterior, vor fi înregistrate sunetele de care este nevoie. Rezultatul va fi prezentat la ultimul curs, în care copiii vor avea ocazia să învețe despre simplificarea procesului de lucru și vor face exerciții pentru o mai bună înțelegere a întregului parcurs creativ.

Rezultate/ Beneficii:

  • o scurtă animație Clay Motion;
  • dezvoltarea spiritului de echipă;
  • înțelegerea etapelor principale de realizare a unui produs video;
  • dezvoltarea creativității și a imaginației;
  • exersarea unor noi moduri de exprimare.

Activitatea noastră artistică se pretează și pentru evenimente speciale, team-building, workshop interactiv cu angajații, petreceri tematice și private, conferințe, petreceri corporate, lansări de produs etc.

Suntem specializați în:
– spectacole de teatru (adaptabile unui spațiu alternativ): comedie, instalație video, teatru-dans, poezie contemporană, spectacole de improvizație, spectacole de copii, one man show.
– entertainment: pantomimă, clovnerie, teatru de păpuși, statui vivante, teatru interactiv, acrobație și lupte scenice.
– film: scurtmetraje, spoturi publicitare, filme de prezentare, video-proiecții, instalații video, filme experimentale.
dezvoltare personală: ateliere de improvizație, film, gândire critică, terapie prin artă, team-building creativ.