Poți să aduci un alt zâmbet cu un zâmbet. Interviu cu George Sfetcu, actor

Debutul celei de-a șaptea ediții a proiectului Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy în Cluj-Napoca a prins contur într-o o dimineață de luni încărcată cu energie pozitivă datorită persoanelor cu care m-am înconjurat.

George Sfetcu este una dintre aceste persoane. Mimul care s-a făcut remarcat prin buna sa dispoziție, creativitatea sa concretizată în improvizație și m-a făcut să mă întreb de unde își adună toată energia pe care o împarte, ulterior, cu noi. Mai mult decât mim, George este unul dintre artiștii profesioniști implicați în realizarea proiectului Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy, el făcând parte din echipă încă din 2016.

Înainte să își dea jos machiajul și să se transforme într-un alt personaj – fie acesta clovn, erou de poveste, Superman, personaj baroc sau, poate, statuie vivantă – am aflat că oamenii sunt sursa lui de energie. Am profitat de ocazie și am povestit despre terapie prin artă în general, dar și ca proiect organizat de către cei pe care George îi consideră a fi o „echipa bestială”: Create.Act.Enjoy.

Care a fost experiența care te-a făcut să îți dai seama că arta poate să fie o formă de terapie?

Pofta de joacă. Curiozitatea. Disponibilitatea tuturor oamenilor cu care interacționăm în spitale. Toate acestea m-au convins că arta poate să fie o formă de terapie.

Ce loc ocupă arta în viața ta? De ce?

Cu siguranță e în top 3. De ce? Pentru că este o sursă de energie, de autocunoaștere, de iubire, de autocontrol, de repornire a motoarelor proprii, de instigare, de întâlnire a unor oameni faini, de declanșare a unor stări și chiar și o sursă de venit.

Ce este terapia prin artă?

Terapia prin artă este ceva de care avem nevoie cu toții. Pentru mine este o porție de bucurie pe care încerc să o ofer unei persoane care trece printr-un moment dificil în viață. Un fel de… pansament pentru suflețel.

Proiectul Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy nu este o noutate pentru tine. Pe parcursul a câte ediții ai susținut momente artistice în cadrul acestui proiect?

Am început să fac parte din proiectul ,,Terapie prin Artă” în anul 2016. Îmi aduc aminte că aveam emoții foarte mari, pentru că urma să fac ceva cu totul nou. De atunci încoace, am luat parte la toate edițiile, motiv pentru care pot să declar că sunt norocos.

Care este principalul motiv pentru care, de la un an la altul, decizi să iei parte la această activitate de terapie prin artă?

Principalul motiv pentru care particip este echipa bestială care face posibil acest proiect. Coordonatorii, voluntarii, colegii mei actori plurivalenți, pacienții, medicii, asistentele: toți oamenii aceștia creează o lume în care eu pot să fac prostii și să pară totul în regulă.

Cum poate terapia prin artă să „vindece” pacienții din spitalele în care se desfășoară acest proiect?

Pacienții din spitale sunt „vindecați” prin intermediul terapiei prin artă la fel cum răsare curcubeul după ploaie, sau cum niște oameni mișto de la Create.Act.Enjoy investesc resurse și energie în cantități uriașe cu gândul de a face bine pentru cei din jurul lor.

Ca mim în cadrul acestui proiect, trebuie să debordezi permanent de energie pozitivă. Tu de unde îți iei toată această energie?

Nu știu, câteodată și eu mă întreb când îi văd pe colegii mei: De unde, domnule, atâta energie? Aș avea, totuși, un răspuns. În momentul în care sunt în spital și interacționez cu pacienții, aparținătorii și cadrele medicale, se deschide o rețea de comunicare. Dacă eu sunt dispus să ofer energie acestor oameni, cu siguranță și ei sunt dispuși să-mi ofere mie. Este un sistem de comunicare în care trebuie să oferi și să primești în același timp. Aș numi-o… a win-win situation.

Care sunt 3 lucruri pe care le-ai învățat în urma implicării în proiectul Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy?

Am învățat că poți să faci lucruri bune indiferent de locul în care te afli, că munca în echipă este cea mai sănătoasă activitate, dar și că poți să aduci un zâmbet cu un alt zâmbet.

Care este un moment care va rămâne mereu alături de tine în urma implicării în acest proiect?

Momentul în care am luat costumul de clown pe mine și nu l-am mai dat jos.

Prin ce se diferențiază ediția din 2019 a proiectului de celelalte ediții la care ai luat parte?

Ediția din 2019 este o ediție extinsă. Anul acesta, proiectul s-a desfășurat în premieră la Spitalul din Râmnicu Vâlcea, la Spitalul Județean de Urgență Alba-Iulia – unde am fost și eu, de altfel –, la Spitalul Municipal din Cluj-Napoca și la secția de medicină internă a Spitalului Județean din Cluj-Napoca.

Pe lângă transformarea proiectului dintr-unul local într-unul național anul acesta, aceasta este o ediție la care iau parte mai multe spitale, mai mulți voluntari, existând chiar și o colecție nouă de costume cu care ne vom distra (bufoni!).

Mai mult decât atât, se amenjează curtea interioară a Spitalului de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor”, unde va fi creat un spațiu de relaxare cu mobilier de exterior și un mural pictat de colega noastră, actrița Lucia Mărneanu. Iar la Spitalul Militar și la Spitalul de Recuperare din Cluj-Napoca vor fi puse în permanență la dispoziția pacienților două instalații interactive cu aplicații de terapie prin artă (de exemplu, pentru a desena mandale).

Care sunt câteva cuvinte ce te definesc după experiența Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy?

Cred că experiența aceasta îmi aduce aminte de fiecare dată de următoarele lucruri: pot să fiu copil oricând îmi doresc să fiu, pot să mă bucur împreună cu niște oameni minunați, o îmbrățișare îți hrănește sufletul, machiajul meu uneori nu iese cum îmi doresc, toate lucrurile frumoase se construiesc urcând multe scări și niciodată nu e târziu să devii un om mai bun.

Oferă-le oamenilor 3 motive pentru care să experimenteze terapia prin artă.

  1. Terapia prin artă este bucuria de a fi cu ceilalți.
  2. Terapia prin artă nu are nevoie de rețetă medicală.
  3. Terapia prin artă este procesul prin care un chip trist se transformă într-unul cu adevărat fericit.

După cum remarcă George, „toate lucrurile frumoase se construiesc urcând multe scări.” Însă, am învățat că oricâte scări ar necesita urcate, este mai ușor atunci când terapia prin artă servește ca mijloc. Tu ce părere ai?

Interviu realizat de Carina Cichi, absolventă de anul I a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, departamentul de Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Carina Cichi este contributor la blogul Create.Act.Enjoy.