Posts

Michael Clark – artistul extremelor

Michael ClarkPrima dată când l-am văzut pe Michael Clark dansând a fost în rolul lui Caliban din Prospero’s Books (1991) a lui Greenaway. Ţin minte că ceea ce m-a frapat atunci a fost expresivitatea corporală prin care a surprins caracterul animalic al personajului – acel animalic “încuiat” într-o apariţie oarecum delicată, cu trăsături mai degrabă ca acelea ale elfilor.

Michael Clark a rupt-o de timpuriu cu baletul clasic şi a încercat să găsească noi orizonturi, construindu-şi un public diferit, pasionat de filme, modă, muzică punk, artă contemporană. Performance-urile sale sunt la fel de “pe muchie” ca şi viaţa sa. Astăzi conduce propria sa companie de dans contemporan, alături de fosta sa parteneră pe scenă, Ellen van Schuylenburch.

Iată un articol care mi-a plăcut şi pe care îl recomand: despre arta sa, despre tranziţia de la postura de dansator la aceea de coregraf şi despre testarea zilnică a limitelor –  aici.

 

 

Ce încape într-o cutie

Cum se vede o zi obişnută de la balconul The Box  (foto credit: Ania Ciotlăuş)

Cum se vede o zi obişnută de la balconul The Box (foto credit: Ania Ciotlăuş)

Am împlinit aproape două luni de când ne-am stabilit în casă nouă. Pentru cei care încă nu ştiu ce înseamnă The Box, am să le spun pe scurt că aşa se cheamă casa Create.Act.Enjoy. Cei care au venit deja la evenimente, ateliere sau în vizită, şi-au făcut fotografii la perete, au dat un check-in şi, mai mult decât atât, şi-au dat seama că într-o cutie încap visele tuturor celor care intră aici. Ele apar sub diferite forme, de la teatru, film, scriere creativă, fotografie la arte plastice, dans contemporan sau muzică şi lista rămâne deschisă.

După patru ani de viaţă, Create.Act.Enjoy a crescut frumos şi generos, zic eu. La finalul 2011, când contextul ne-a adus împreună, vocile experimentate ne-au spus că primii trei ani sunt „luna de miere” independentă. Că după această perioadă fie „treci pragul” fie închizi totul în sertarul amintirilor frumoase de tinereţe. Ei bine, în acest moment consider că am trecut pragul cu succes şi am reuşit să rămânem tot noi – într-o formă mai responsabilă şi mai matură. Şi acest lucru înseamnă The Box.

Cum arată o zi obişnuită aici mi-e greu să spun, pentru că zilele nu seamănă unele cu altele. Singurul lucru care se repetă e drumul de acasă până pe Calea Moţilor. Aşa că am să descriu în mare ce s-a întâmplat şi se întâmplă aici, lăsând la o parte munca de birou, care ocupă un timp considerabil şi privită dinafară pare destul de deprimantă, însă e foarte necesară dacă vrei ca lucrurile să se întâmple. De fiecare dată când ajung în highlight-ul birocratic tipic românesc (şi aici cred că ştiţi cu toţii la ce mă refer!) îmi beau cafeaua pe balcon, privesc oamenii care vin aici şi îmi aduc aminte pentru ce fac asta. Pentru că merită. Pentru fiecare zâmbet sau explozie de râsete de la ateliere, pentru fiecare gând creativ care ne provoacă, pentru filmele de sâmbătă seara sau jocurile de la Întâlnirile Generaţiei cu Cheia la Gât, pentru colajele care atârnă acum de pereţii cutiei noastre în momentul în care scriu, pentru spectacolele care vorbesc despre noi, pentru prietenii şi colaboratorii noştri, pentru invitaţii şi oamenii care şi-au luat viaţa în mâini şi încearcă să ofere momente frumoase celorlalţi pe cont propriu. Pentru toate acestea am creat The Box.

P.S. Balconul nostru e la stradă – ca să ne putem privi mai bine!

Alexandra FELSEGHI