Posts

DOs&DON’Ts: Audiţiile în teatrul independent

Independent Theatre Company Audience

Să zicem că eşti un actor tânăr care doreşte să îşi facă meseria, să fie provocat şi să acumuleze experienţă; sau a cărui efort şi interes se vrea remarcat. În acest caz, ai toate datele pe care le caută o companie de teatru independent. Cu toate acestea, înainte de a participa la casting,  ar trebui să ştii că, indiferent de vechimea şi forma juridică pe care o deţine o companie de teatru, aceasta va ezita să colaboreze cu un actor a cărui atitudine lasă de dorit. Şi asta indiferent de talentul cu care e înzestrat! Pentru că, într-o companie nouă, care nu poate oferi satisfacţii financiare excepţionale, singura motivaţie pe care o poate transmite colaboratorilor este interesul comun pentru producţia respectivă şi o echipă bine sudată.

Aşadar, dacă eşti interesat în a participa la casting-ul unei companii independente, regizorul Arpita Mukherjee, fondatorul Hypokrit Theatre Company din New York, oferă câteva DOs&DON’Ts pe care ar trebui să le ştii. Fă un research despre companie şi membrii ei, nu mima interesul şi, cel mai important, să nu dai senzaţia că ţi-e frică de munca intensă.

O companie de teatru independent înseamnă, în primul rând oamenii care o formează şi în al doilea rând energia şi interesul lor comun pentru a monta producţii în jurul cărora se construieşte o comunitate solidă.

Citeşte tot articolul la link: http://www.hypokritnyc.org/dos-donts-auditioning-startup-theatre-company/

 

Despre riscul de a visa

Despre riscul de a visaAcum câţiva ani, nu mulţi, am ajuns în domeniul artei independente fără a şti cu ce se mănâncă. Proaspăt ieşită de pe băncile şcolii, am realizat că am o meserie care te face să visezi, mai mult decât să câştigi.

Probabil că în copilărie, părinţii te-au lăsat să crezi că poţi face orice, însă în momentul în care le-ai dat vestea că ai vrea să devii artist, ţi-au retezat-o subtil, încercând să te facă să înţelegi că nu te vor putea susţine la nesfârşit.

Probabil că te-ai încăpăţânat totuşi şi ai dat admitere la o facultate vocaţională.

Probabil că ai avut maeştri care te-au înţeles sau profesori care te-au dezamăgit.

Probabil că te-ai comparat cu colegii tăi şi ai fost dezamăgit de tine şi de talentul tău.

Probabil că ai lucrat zile şi nopţi încercând să „furi” secretul meseriei tale viitoare, care pentru tine nu a însemnat niciodată doar „o meserie”.

Probabil că în căutările tale, ai trecut prin experienţe umilitoare sau dureroase, la fel de mult ca prin întâmplări fericite, de euforie.

Probabil că te-ai angajat în proiecte cu care nu aveai nicio afinitate şi care au avut succes, sau în proiecte care te-au costat enorm sufleteşte şi care s-au dovedit a fi un fiasco.

Probabil că ţi-ai pus mai multe întrebări despre tine însuţi/însăţi decât au făcut-o tinerii de vârsta ta.

Şi totuşi, o dată terminată facultatea, probabil că lucrurile astea nici nu mai contează în momentul în care te loveşti de peretele numit „Realitate”. Chirie. Cheltuieli. Instituţii. Angajamente. Contracte. Taxe plătite statului. Relaţii. Tu fiind propriul tău PR – relaţia oarecum schizoidă a artistului independent cu sine însuşi.

„Să ştii cât valorezi.”

„Să ştii să te vinzi.”

Două expresii care ani de zile mi-au dat bătăi de cap şi pe care le-am considerat vulgare şi nelalocul lor. Trecând peste formularea lor nefericită, am ajuns să înţeleg aceste expresii dintr-un alt punct de vedere – acela identitar. Le-am înlocuit, aşadar cu:

„Să ştii cine eşti.”

„Să ştii ce şi cât poţi.”

Să ştii – să cunoşti – să îţi testezi limitele, să rişti, să iubeşti şi să urăşti, să-ţi dezvolţi o atitudine critică, să iei atitudine, să simţi oamenii şi să te deschizi în faţa lor, să încerci să înţelegi, să citeşti, să te documentezi. În ceea ce faci şi în viaţa pe care o duci. Să-ţi umpli bagajul creativ şi să te hrăneşti din el şi prin el. Să fii sincer cu tine. Dacă eşti de acord cu mine, înseamnă că la finalul zilei nu adormi cu zâmbetul pe buze gândindu-te la contul din bancă.

Alexandra FELSEGHI